Statele Unite au felicitat duminică noul guvern palestinian format cu o zi înainte de Mohammad Shtayyeh, din care fac parte persoane loiale preşedintelui Autorităţii Naţionale Palestiniene (ANP), Mahmoud Abbas, şi de unde a fost îndepărtată mişcarea islamistă Hamas, relatează AFP, citată de Agerpres.
“Felicitări noului guvern al Autorităţii Palestiniene”, a scris pe Twitter Jason Greenblatt, consilier al preşedintelui american Donald Trump şi reprezentant special pentru negocierile internaţionale.
“Cu experienţa persoanelor prezente, sperăm că vom putea acţiona împreună pentru pace şi îmbunătăţirea vieţii palestinienilor. Este timpul să începem un nou capitol”, a mai scris el.
Noul guvern este compus în principal din aliaţi vechi ai partidului Al-Fatah condus de Mahmoud Abbas, chiar dacă din executiv fac parte şi reprezentanţi ai altor formaţiuni politice mai mici. Deţinătorii majorităţii portofoliilor cheie ale executivului palestinian nu s-au schimbat în raport cu guvernul precedent condus de Rami Hamdallah, premier din 2014.
Potrivit experţilor, decizia preşedintelui ANP de a-i încredinţa lui Mohammad Shtayyeh, unul dintre apropiaţii săi, sarcina de a forma guvernul a fost destinată să izoleze şi mai mult mişcarea Hamas.
Hamas a denunţat “unilateralismul şi monopolul puterii” acestui nou cabinet, pronunţându-se pentru un guvern de uniune naţională care să includă mişcarea islamistă la putere în Fâşia Gaza şi principalul rival al Fatah.
Cele două formaţiuni sunt în conflict deschis de când Hamas a preluat controlul asupra enclavei palestiniene în 2007, după confruntări cu Fatah, la un an după câştigarea alegerilor parlamentare, relatează sursa citată. (Foto: fr.timesofisrael.com)