Sfânta şi Marea Vineri, numită şi Vinerea Paştelui, Vinerea Seacă sau Vinerea Patimilor, este ziua când Fiul lui Dumnezeu a fost răstignit pe cruce şi a fost pus în mormânt, fiind, potrivit tradiţiei, zi de post negru, în care nu se mănâncă şi nu se bea decât apă.
Prin slujbele oficiate, Biserica amintește de patimile Mântuitorului, care a suferit bătăi, umiliri, batjocoriri, pentru ca apoi să fie răstignit, motiv pentru care această zi “neagră” este cunoscută și ca Vinerea Patimilor.
Profundă zi de doliu, tăcere și meditație, această zi este cinstită în mod tradițional prin participarea la Prohodul Domnului, slujba de înmormântare a Mantuitorului Iisus Hristos, care se ține în toate bisericile creștine ortodoxe. Versurile Prohodului au fost compuse de Sfântul Ioan Damaschin. Textul Prohodului este împărțit, ca structură, în trei părți (stări), prima parte având 73 de strofe, a doua parte 60 de strofe și a treia parte 43 de strofe. Prima strofă a fiecărei stări este reluată și la sfârșitul ei. Prohodul a fost tipărit pentru prima dată în țara noastră pe 6 februarie 1836, de către ieromonahul Macarie, prin purtarea de grija a episcopului Chesarie Căpățână al Buzăului. A fost retipărit în alte două ediții in 1846 și 1853, de către Anton Pann, însă primă ediție rămâne normativă până astăzi.
Momentul premergător slujbei este scoaterea în mijlocul bisericii a Sfântului Epitaf (numit şi Sfântul Aer), un obiect din pânză de in, mătase sau catifea, pe care se află imprimată sau pictată icoana înmormântării Mântuitorului. Acesta este aşezat pe o masă mai înaltă, iar pe el se așază Sfânta Evanghelie și Sfânta Cruce. Credincioşii le sărută pe toate trei şi trec de trei ori pe sub masa pe care este aşezat. Trecerea pe sub masă simbolizează trecerea prin mormânt a Mântuitorului, care S-a coborât în iad pentru a elibera sufletele drepţilor. După cântarea Prohodului Domnului se înconjoară biserica de tot soborul, cu Sfântul Epitaf, pe sub care trec apoi toţi credincioşii, la revenirea în biserică. La sfârşitul slujbei, este obiceiul ca preotul să împartă florile aduse, care sunt apoi puse acasă la icoane. După Slujba Prohodului, Sfântul Epitaf este aşezat pe Sfânta Masă din Sfântul Altar, unde va rămâne până la Înălţarea Domnului.
Sfântul Ioan Damaschin a subliniat că, deşi de vineri‑seară şi până în zorii zilei de duminică Trupul lui Iisus a rămas în mormânt, în tot acest răstimp, el a continuat să fie “unit ipostatic” cu sufletul, coborât în locaşul morţii, Dumnezeu neputând fi circumscris într‑un anumit spaţiu şi deci aflându‑Se simultan pretutindeni. Ipostasul Cuvântului asigură deci legătura dintre trup şi suflet, chiar dacă pentru un timp cele două elemente componente ale Persoanei lui Hristos se aflau separate.
Vinerea Mare se mai numeşte în popor şi Vinerea Seacă, pentru că în această zi femeile în vârstă de la sat ţineau post negru.
Obiceiuri și superstiţii:
- În zorii zilei, casa se tămâiază, înconjurând-o de trei ori, pentru ca gânganiile și lighioanele să nu se apropie de ea;
- Dacă plouă în Vinerea Mare va fi un an bun și mănos, iar în cazul în care nu plouă, anul nu va fi unul roditor;
- Dacă te scufunzi în Vinerea Mare în apă rece de trei ori, vei fi sănătos tot anul;
- Femeile nu umplu borș în această zi, ca nu cumva să se scalde în el Necuratul;
- Femeile nu coc în Vinerea Mare cozonaci, pâine, sau orice altceva, de teamă să nu ardă mâinile Maicii Domnului;
- În Vinerea Mare femeile nu cos, ca nu cumva să orbească;
- Femeile nu torc, nu țes și nu spală, pentru a nu o supăra pe Sfânta Vineri. (Foto: ziarullumina.ro)
