Rusia se retrage oficial din tratatul INF încheiat cu SUA în 1987

vladimir putin

Preşedintele rus Vladimir Putin a semnat miercuri o lege prin care suspendă respectarea de către ţara sa a Tratatului privind forţele nucleare intermediare (INF), care a restricţionat utilizarea rachetelor cu rază medie de acţiune încă din vremea Uniunii Sovietice, relatează dpa şi AFP, citate de Agerpres.

Tratatul INF, semnat de SUA şi URSS în 1987, a interzis rachetele cu lansare de la sol capabile să transporte focoase nucleare pe o distanţă între 500 şi 5.500 de kilometri. În virtutea decretului care intră în vigoare de la semnarea sa, Rusia nu se mai conformează prevederilor tratatului. Decizia anunţată în februarie de Rusia a fosta aprobată în iunie de parlamentul rus.

SUA au anunţat anterior că îşi vor suspenda participarea la tratat în baza unor alegaţii potrivit cărora Rusia a încălcat acordul, dezvoltând o rachetă capabilă să opereze în raza de acţiune interzisă de tratat.

Tratatul INF a fost denunţat de Donald Trump pe 1 februarie, apoi de Moscova a doua zi, cele două ţări acuzându-se reciproc de încălcarea lui.

Preşedintele rus a dat imediat ordin să se pună la punct noi tipuri de rachete terestre în termen de doi ani, în special adaptând dispozitive cu rază intermediară deja existente dar cu lansare de pe mare sau din aer.

Semnarea tratatului INF pe vremea Războiului Rece a pus capăt crizei declanşate de desfăşurarea în Europa a rachetelor sovietice SS-20 cu focoase nucleare. Suspendarea sa a provocat temeri privind o nouă cursă a înarmărilor între Moscova şi Washington.

Viitorul tratatului START de reducere a arsenalelor nucleare strategice, care expiră în februarie 2021, este de asemenea sub semnul întrebării. Liderul rus Vladimir Putin a declarat sâmbătă că Moscova şi Washingtonul au “începutul consultări” pentru prelungirea sa.

Print Friendly, PDF & Email
Dacă ți-a plăcut articolul, premiază-l cu un like 🙂
fb-share-icon
Recomandate
Curtea Constituţională a României a stabilit, miercuri, că există un…
error

Dacă ți-a plăcut, dă-ne un like. :)