Nayib Bukele, în vârstă de 37 de ani, a obţinut 53% dintre voturi în cadrul alegerilor de duminică din El Salvador, devenind primul preşedinte din ultimii 30 de ani care nu face parte din unul dintre cele două partide importante din ţară, relatează BBC, citat de Mediafax.
Fost primar, Nayib Bukele l-a învins detaşat pe candidatul conservator Carlos Calleja (32% din voturi), cel mai important contra-candidat al său, promițând combaterea corupţiei şi a reţelelor de crimă organizată, considerate responsabile pentru una dintre cele mai mari rate de criminalitate din lume.
Spaţiul politic din El Salvador a fost dominat pentru mai mult de 30 de ani de două partide principale – FMLN, de stânga, şi Partidul Arena, conservator.
„Azi am câştigat din prima rundă şi am făcut istorie. Am întors pagina spre putere”, a declarat Nayib Bukele, reprezentant al Partidului Gana (Alianţa Naţională), potrivit sursei citate. (Foto: France24.com)