Marian Munteanu s-a înscris în PSD. Fostul lider al Pieței Universității va candida la prezidențiale

Redacția noastră a intrat în posesia unei informații bombă: liderul Pieței Universității, Marian Munteanu s-ar fi înscris în Partidul Social Democrat și va candida pentru ei la alegerile prezidențiale din toamnă.

Surse apropiate partidului de guvernământ ne-au dezvăluit faptul că liderul studenților anilor ’90, Marian Munteanu și-a depus cererea de înscriere încă de luna trecută la organizația din Giurgiu a PSD “fiind județul în care liderul studenților s-a născut”. Potrivit acestora, Munteanu va fi candidatul PSD la alegerile prezidențiale. “Dacă liberalii i-au dat cu flit, nu văd de ce nu ar trebui să folosim noi acest capital electoral”, au declarat aceleași surse.

Munteanu confirmă înscrierea în PSD

Am vrut să o fac publică (înscrierea în PSD, n.n.) după alegerile europarlamentare, fiindcă înțelegerea pe care am încheiat-o se referă doar la prezidențiale“, ne-a declarat telefonic, Marian Munteanu.

Vă reamintim că Marian Munteanu a mai încercat să candideze la președinție în anul 2000, când alianța politică a fostului director SRI, Virgil Măgureanu a fost primul care “i-a dat cu flit” nemaiajungând să se înscrie în cursă și apoi, la Primăria Generală a Capitalei, în anul 2016, când a fost rândul Partidului Național Liberal să se folosească de imaginea fostului lider al studenților câteva zile, retrăgându-i, mai apoi, susținerea.

Se pare că Partidul Social Democrat este decis să meargă pe mâna lui Munteanu la prezidențiale.

Vom reveni cu mai multe amănunte, inclusiv cu documentul care atestă protocolul încheiat între fostul lider al studenților și PSD.

Print Friendly, PDF & Email
Dacă ți-a plăcut articolul, premiază-l cu un like 🙂
fb-share-icon
Recomandate
Președintele Iohannis a semnat luni, 1 aprilie, Decretul privind promulgarea…
error

Dacă ți-a plăcut, dă-ne un like. :)