Klaus Iohannis a trimis Curții Constituționale vineri, 10 mai, o sesizare de neconstituționalitate asupra Legii pentru modificarea și completarea Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, precum și a Legii nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție, se arată într-un comunicat al Administrației Prezidențiale.
„Legea pentru modificarea și completarea Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, precum și a Legii nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție a fost transmisă de către Parlament Președintelui României în vederea promulgării la data de 02.05.2019. Această lege a fost supusă controlului anterior de constituționalitate, prin Decizia nr. 650/2018 Curtea Constituțională constatând neconstituționalitatea unora dintre dispozițiile sale.
Însă, în procedura reexaminării legii – deschisă potrivit art. 147 alin. (2) din Constituție – Parlamentul a adoptat legea criticată cu depășirea limitelor fixate prin Decizia nr. 650/2018. Astfel, cu ocazia punerii în acord a unora dintre dispozițiile legii, declarate neconstituționale, cu Decizia nr. 650/2018, Parlamentul, pe de o parte și-a ignorat obligația constituțională de a pune în acord textele din legea criticată cu decizii anterioare ale Curții Constituționale, aspect ce contravine dispozițiilor art. 147 alin. (2) coroborate cu cele ale art. 147 alin. (1) și alin. (4) din Constituție, iar pe de altă parte, în procedura punerii de acord nu a realizat corelările necesare, adoptând reglementări ce contravin principiului legalității, fiind astfel încălcate prevederile art. 147 alin. (2) prin raportare la art. 1 alin. (5) din Constituție”, se arată în comunicat.