Un complet de cinci judecători de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a decis luni excluderea din magistratură a procurorului Mircea Negulescu, pentru săvârşirea mai multor abateri disciplinare, relatează Agerpres.
Instanţa supremă a menţinut o decizie a Secţiei pentru procurori a CSM din ianuarie 2018, prin care s-a admis acţiunea Inspecţiei Judiciare şi s-a dispus excluderea lui Negulescu din magistratură pentru săvârşirea a cinci abateri disciplinare.
“Admite recursul declarat de Inspecţia Judiciară împotriva Încheierii din 17 ianuarie 2018, pronunţată de Secţia pentru procurori în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii, în dosarul nr. 3/P/2017. Casează, în parte, încheierea atacată şi respinge excepţia inadmisibilităţii probei cu înregistrarea şi transcrierea convorbirii telefonice din data de 15 decembrie 2016, purtată de către procurorul Negulescu Mircea cu numita Vlad Elena Simona. Admite proba respectivă. Menţine celelalte dispoziţii ale încheierii atacate. Respinge recursul declarat de Inspecţia Judiciară împotriva Hotărârii nr. 2P din 30 ianuarie 2018, pronunţată de Secţia pentru procurori în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii în dosarul nr. 3/P/2017, ca nefondat. Admite recursul declarat de Negulescu Mircea împotriva aceleiaşi hotărâri. Casează, în parte, hotărârea atacată, în sensul că respinge acţiunile disciplinare conexe formulate de Inspecţia Judiciară împotriva procurorului Negulescu Mircea, pentru săvârşirea abaterilor disciplinare prevăzute de art. 99 lit. b) şi lit. i) teza întâi din Legea nr. 303/2004. Menţine celelalte dispoziţii ale hotărârii atacate privind respingerea excepţiilor; admiterea, în parte, a acţiunilor disciplinare conexe şi aplicarea sancţiunii disciplinare constând în ‘excluderea din magistratură’ , pentru săvârşirea abaterilor disciplinare prevăzute de art. 99 lit. a) (2 abateri disciplinare) şi lit. l) din Legea nr. 303/2004; respingerea acţiunilor disciplinare conexe pentru săvârşirea abaterilor disciplinare prevăzute de art. 99 lit. j) şi l) din aceeaşi lege. Definitivă”, se arată în decizia instanţei.
Pe 30 ianuarie 2018, Secţia pentru procurori în materie disciplinară din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii a decis excluderea din magistratură a lui Mircea Negulescu, pentru săvârşirea a cinci abateri disciplinare.
În 4 mai 2017, Inspecţia Judiciară anunţa că Mircea Negulescu a adoptat un comportament inadecvat în cadrul unor discuţii purtate într-un birou din sediul unităţii de Parchet şi a manifestat o atitudine agresivă faţă de unul dintre participanţii la discuţie, sugerând inclusiv existenţa unor date care ar justifica efectuarea de cercetări penale faţă de acesta.
De asemenea, Negulescu era acuzat că a solicitat unui alt procuror, în prezenţa unui martor, a unui avocat şi a unui jurnalist, informaţii cu privire la conţinutul unor interceptări dintr-un dosar pe care celălalt magistrat îl instrumenta.
Mircea Negulescu şi Lucian Onea, fost şef al DNA Ploieşti, sunt anchetaţi penal de Secţia pentru investigarea infracţiunilor din Justiţie pentru represiune nedreaptă şi cercetare abuzivă.
Onea şi Negulescu sunt acuzaţi că l-au determinat prin constrângere pe fostul deputat Vlad Cosma, ameninţându-l în mod direct că o vor inculpa pe sora acestuia, Andreea Cosma, să întocmească în fals o sesizare pe un alt nume şi tabele/liste cu alegători din Republica Moldova, documente din care să rezulte că alegătorii ar fi primit bani drept “mită electorală”, potrivit sursei citate. (Foto: psnews.ro)