Donald Trump spune că a primit o scrisoare ”magnifică” din partea lui Kim Jong-Un

Donald Trump

Preşedintele american Donald Trump a anunţat marţi că a primit în ajun o scrisoare foarte călduroasă din partea liderului nord-coreean Kim Jong-Un şi şi-a exprimat satisfacţia pentru “magnifica” lor corespondenţă, potrivit Reuters, AFP şi dpa, citate de Agerpres.

“Tocmai am primit o scrisoare magnifică de la Kim Jong-Un”, a declarat preşedintele, adăugând că el continuă să aibă încredere în liderul nord-coreean, în pofida slabului progres privind denuclearizarea Coreei de Nord, pentru că el “şi-a respectat cuvântul” şi nu s-a angajat în noi proiecte nucleare şi nu a efectuat noi teste cu rachete balistice cu rază lungă de acţiune.

“Este o scrisoare frumoasă, este o scrisoare foarte călduroasă”, a spus Trump la plecarea sa din Casa Albă spre Iowa marţi. “Nu spun asta din naivitate, este un lucru foarte frumos”, a adăugat el.

Preşedintele SUA, care s-a adresat presei la Casa Albă, a asigurat între altele, fără să ofere detalii, că ceva pozitiv urmează să se producă în urma discuţiilor cu Phenianul.

În cursul primei sale întâlniri cu Donald Trump, la 12 iunie, în Singapore, Kim Jong-Un a promis destructurarea programului său nuclear, dar niciun progres nu a fost realizat de atunci şi cel de-al doilea lor summit, care s-a derulat între 25 şi 28 februarie la Hanoi, s-a soldat printr-un eşec.

Print Friendly, PDF & Email
Dacă ți-a plăcut articolul, premiază-l cu un like 🙂
fb-share-icon
Recomandate
Fostul internaţional, Florin Prunea este, de marţi, managerul general al…
error

Dacă ți-a plăcut, dă-ne un like. :)