CNSAS cere constatarea calităţii de colaborator al Securităţii a lui Mugur Isărescu

Mugur Isarescu

Curtea de Apel Bucureşti (CAB) a înregistrat un dosar transmis de Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii (CNSAS) prin care se solicită constatarea „calităţii de colaborator al Securităţii” a guvernatorului BNR, Mugur Isărescu, informează Agerpres.

Cererea fost înregistrată în instanţă luni, conform portalului CAB, şi are ca obiect ‘constatarea calităţii de lucrător/colaborator al Securităţii (OUG 24/2008)’, Mugurel Constantin Isărescu figurând ca „pârât”.

Până în prezent, Curtea de Apel Bucureşti nu a stabilit când va începe procesul.

Potrivit unui comunicat al CNSAS publicat săptămâna trecută, Colegiul instituţiei a aprobat o notă de constatare şi a dispus introducerea la Secţia de contencios administrativ şi fiscal a Curţii de Apel Bucureşti a acţiunii în constatare pentru ‘stabilirea calităţii de colaborator al Securităţii pentru următoarea categorie de persoane: – art. 3 lit. q (guvernatorul Băncii Naţionale a României, preşedinte, vicepreşedinte de bancă şi membrii consiliului de administraţie din sectorul bancar) – 1 persoană’.

 

Dacă ți-a plăcut articolul, premiază-l cu un like 🙂
fb-share-icon
Recomandate
Guvernul a decis, marţi, prelungirea stării de alertă cu 30…
error

Dacă ți-a plăcut, dă-ne un like. :)