Cluj-Napoca: 45 de milioane de euro pentru un centru naţional de excelenţă în neurochirurgie

civic press

Ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, a anunţat, joi, într-o conferinţă de presă, că la Cluj-Napoca va fi construit un centru naţional de excelenţă în neurochirurgie, pentru care ministerul alocă 45 de milioane de euro, potrivit Agerpres.

Pentru Cluj, un proiect de importanţă naţională, spun eu, este promovat de către Spitalul Judeţean de Urgenţă, astfel încât vom finanţa un centru naţional de neurochirurgie, de excelenţă în neurochirurgie, un proiect care are finalizat studiul de prefezabilitate, un proiect absolut extraordinar şi generos pentru partea de neurochirurgie şi nu numai“, a spus Sorina Pintea, în conferinţa de presă susţinută alături de preşedintele European Federation of NeuroRehabilitation Societies (EFNR), prof. dr. Dafin Mureşanu.

Pintea a mai spus că centrul va costa 45 de milioane de euro şi că, până la sfârşitul anului, ar urma să înceapă construcţia efectivă, precizând că iniţiativa îi aparţine şefului Clinicii de neurochirurgie din Cluj-Napoca, Ştefan Florian.

Va avea toată aparatura necesară unui centru de neurochirurgie, un centru de excelenţă, adică RMN, CT, angiograf, robot“, a menţionat ministrul Sănătăţii.

Peste 200 de medici neurologi şi speakeri dezbat, joi şi vineri, la Cluj, aspecte care ţin de tratarea bolilor neurologice, în special a acidentului vascular cerebral, iar printre participanţi se numără şi ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea.

Un nou eveniment de top pentru neurologia românească, Şcoala Doctorală de Neuroştiinţe va reuni la Cluj Napoca, în perioada 21-22 februarie 2019, elite ale neurologiei mondiale într-o amplă dezbatere tematică, menită să aducă în prim plan cele mai recente rezultate obţinute în domeniul cercetării ştiinţifice medicale din domeniul neurologiei. Cu această ocazie, se va pune un accent deosebit pe “Acţiunea prioritară pentru tratamentul intervenţional al AVC”, program al Ministerului Sănătăţii. (…) În cadrul evenimentului de la Cluj-Napoca vor fi prezenţi peste 200 de medici neurologi şi speakeri de top din ţări precum SUA, Austria, Germania, Israel, Elveţia, Ungaria, Italia şi România. Această amplă manifestare va include şi o sesiune specială, joi, 21 februarie, ora 15, Sala Multimedia Auditorium a UMF Iuliu Haţieganu din str. Victor Babeş, Nr 8 din Cluj Napoca, la care va participa Ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, preşedintele WSO, prof.dr. Michael Brainin, preşedintele SSNN şi al European Federation of NeuroRehabilitation Societies (EFNR), prof.dr. Dafin Mureşanu“, se arată într-o informare transmisă, miercuri, de organizatorii evenimentului, potrivit Agerpres. (Foto: stiridecluj.ro)

Print Friendly, PDF & Email
Dacă ți-a plăcut articolul, premiază-l cu un like 🙂
fb-share-icon
Recomandate
Vicepreşedintele american Mike Pence va merge lunea viitoare la Bogota…
error

Dacă ți-a plăcut, dă-ne un like. :)