Numeroase fragmente ceramice identificate ca provenind din Epoca Bronzului şi din Epoca Fierului au fost scoase la suprafaţă cu plugurile, în timpul lucrărilor agricole de primăvară, pe un deal din apropierea satului Gheja, aparţinând de oraşul Luduş, județul Mureș, potrivit Agerpres.
Localnicii susţin că au semnalat autorităţilor judeţene, de mai multe ori, existenţa unor cuptoare de ardere în zona respectivă, pe care le atribuie agatârşilor – o ramură a sciţilor – despre care se spune că ar fi “cea mai bogată şi cea mai frumoasă civilizaţie care a existat”, dar că au fost ignoraţi.
Fragmentele de ceramică recuperate din arătură de jurnaliştii invitaţi la faţa locului de către localnici au fost predate Muzeului Judeţean Mureş, iar arheologii şi-au exprimat intenţia de a face noi cercetări în zonă, mai ales că multe dintre acestea provin din Epoca Bronzului şi Epoca Fierului.
“Agatârşii sunt menţionaţi ca cea mai bogată şi cea mai frumoasă civilizaţie care a existat. Cred că nu întâmplător cineva a dat ordin ca din arhivele Vaticanului să fie scoase cuvintele de agatârşi, de civilizaţie agatârşă. Este o civilizaţie proto-dacică, erau străbunii dacilor, dar un pic mai bătrâni decât se poate crede. Ei au fost primii artişti ai umanităţii, se şi spune că Orfeu era la origini agatârş. Civilizaţia agatârşă nu se găseşte doar în interiorul arcului carpatic (…) Marele profesor Prodan, la confluenţa localităţilor Gâmbuţ-Ozd-Petrilaca, la câţiva kilometri de aici, a făcut săpături sistematice şi a scos la iveală cea mai veche necropolă agatârşă din Europa. Din păcate, timpul, ignoranţa şi interesele, au acoperit mare parte din această necropolă. Se pot vedea şi astăzi la Muzeul din Cluj şi la cel din Viena. Acum putem spune că avem cea mai crasă formă de ignoranţă şi de persiflare a trecutului pentru că faci câţiva paşi şi descoperi cioburi din Neolitic, Epoca Bronzului, ne aflăm în zona unui cuptor în care au fost arse obiectele de uz casnic. Am găsit unul dintre obiectele care ajuta la războiul de ţesut“, a declarat unul dintre localnici, Ioan Astăluş, sculptor şi scriitor local.
Potrivit arheologilor, sciţii, identificaţi în prima vârstă a Epocii Fierului, Hallstatt, au convieţuit în zona judeţului Mureş împreună cu dacii, pe o perioadă de circa 200 de ani, după care au venit celţii, iar aceştia fie au plecat, fie au fost asimilaţi.
Specialiştii susţin că în judeţul Mureş au fost descoperite necropole ale sciţilor la Băiţa, Cristeşti, Cipău Gară, în zona Gâmbuţ-Ozd-Petrilaca, dar în zona Gheja nu se ştie despre existenţa lor, relatează Agerpres.
Citiți reportajul integral.