Iohannis a transmis Parlamentului temele care vor fi supuse consultării populare în cadrul referendumului

civic press

Preşedintele Klaus Iohannis a anunţat că a transmis, joi, Parlamentului temele care vor fi supuse consultării populare în cadrul referendumului din 26 mai.

“Astăzi am transmis Parlamentului scrisoarea referitoare la cele două probleme de interes naţional care vor fi supuse consultării populare în cadrul referendumului ce va fi organizat pe 26 mai, împreună cu alegerile europarlamentare. Prima: interzicerea amnistiei şi graţierii pentru infracţiuni de corupţie, cea de-a doua – interzicerea adoptării de către Guvern a ordonanţelor de urgenţă în domeniul infracţiunilor, pedepselor şi al organizării judiciare corelată cu dreptul altor autorităţi constituţionale de a sesiza direct CCR cu privire la ordonanţe. Aceste două teme vor fi supuse consultării publice. Cetăţenii trebuie să decidă dacă vor ca persoanelor condamnate pentru fapte de corupţie să li se şteargă efectele condamnării lor şi totodată dacă vor ca Guvernul să mai adopte ordonanţe de urgenţă în domenii sensibile precum legislaţia penală şi organizarea sistemului judiciar”, a spus şeful statului la Palatul Cotroceni.

Print Friendly, PDF & Email
Dacă ți-a plăcut articolul, premiază-l cu un like 🙂
fb-share-icon
Recomandate
Partidul Social Democrat nu se va opune în niciun fel…
error

Dacă ți-a plăcut, dă-ne un like. :)