Floyd Mayweather a câştigat trofeul pentru boxerul deceniului

Floyd Mayweather

Floyd ”Money” Mayweather a câştigat trofeul pentru boxerul deceniului, decernat de BWAA (Asociaţia Scriitorilor de Box a Americii), informează Mediafax.

Pe lista nominalizaţilor pentru boxerul deceniului s-au mai aflat nume precum Andre Ward sau Wladimir Klitschko.

În ultimii zece ani, Mayweather a învins pugilişti precum Canelo Alvarez, Manny Pacquiao, Shane Mosley, Victor Ortiz, Robert Guerrero, Miguel Cotto, Marcos Maidana, Andre Berto şi Conor McGregor.

”Mulţumesc BWAA pentru că m-a votat boxerul deceniului. Boxul a fost parte din viaţa mea încă de la vârsta de 2 ani. Mi-am dedicat viaţa boxului. M-am antrenat din greu şi am făcut faţă cu succes fiecărei lupte. Să mă retrag neînfrânt şi să am o mulţime de realizări în acest sport nu este un dar doar pentru mine, ci şi pentru fanii mei, şi, mai important, pentru echipa mea şi pentru familia mea. Cu siguranţă, nu am reuşit de unul singur şi îi apreciez pe toţi cei care au luat parte la asta”, a fost comunicatul oferit de Mayweather. (Foto: ringtv.com)

Print Friendly, PDF & Email
Dacă ți-a plăcut articolul, premiază-l cu un like 🙂
Recomandate
O persoană care a manifestat împotriva decidenţilor politici în cadrul…
error

Dacă ți-a plăcut, dă-ne un like. :)