Datoria externă a României la sfârșitul anului 2018: 68,3 miliarde euro

euro

În perioada ianuarie – octombrie 2018, datoria externă totală a crescut cu 1 492 milioane euro, se arată într-un comunicat BNR. Datoria externă pe termen lung a însumat 68 286 milioane euro la 31 octombrie 2018 (69,1 la sută din totalul datoriei externe), în scădere cu 0,3 la sută faţă de 31 decembrie 2017; datoria externă pe termen scurt a înregistrat la 31 octombrie 2018 nivelul de 30 567 milioane euro (30,9 la sută din totalul datoriei externe), în creştere cu 6 la sută faţă de 31 decembrie 2017.

Rata serviciului datoriei externe pe termen lung a fost 20,6 la sută în perioada ianuarie – octombrie 2018, comparativ cu 25 la sută în anul 2017. Gradul de acoperire a importurilor de bunuri şi servicii la 31 octombrie 2018 a fost de 4,8 luni, în comparaţie cu 5,4 luni la 31 decembrie 2017.

Gradul de acoperire a datoriei externe pe termen scurt, calculată la valoarea reziduală, cu rezervele valutare la BNR la 31 octombrie 2018 a fost de 75,3 la sută, comparativ cu 79 la sută la 31 decembrie 2017, se arată în comunicatul BNR.

Print Friendly, PDF & Email
Dacă ți-a plăcut articolul, premiază-l cu un like 🙂
fb-share-icon
Recomandate
În intervalul 14 decembrie, ora 19.00 – 16 decembrie, ora…
error

Dacă ți-a plăcut, dă-ne un like. :)