Războiul sfârşit a fost războiul nostru sfânt pentru dezrobirea Ardealului. Când au plecat ostaşii, am fost şi i-am văzut. În ochii lor strălucea lumina entuziasmului. Am împărtăşit credinţa lor şi am fost părtaşa suferinţelor şi a zilelor grele, prin care toţi am trecut. Pe mulţi i-am văzut căzând cu braţele întinse spre Alba Iulia, cetatea împlinirii visului nostru.
Mulţi, cei mai mulţi, erau tineri şi dorinţa lor cea mai înflăcărată era să-şi unească mâinile cu fraţii de peste munţi. Aceeaşi credinţă trăia şi în inimile voastre. Când voluntarii Ardealului au venit şi au jurat să fie credincioşi tronului şi steagului României, în ochii lor strălucea aceeaşi lumină şi când am văzut mâinile lor ridicate spre cer şi auzind glasurile lor puternice, am înţeles că aceeaşi hotărâre trăia în sufletele voastre: să vă uniţi cu noi şi să fim o singură ţară, o ţară mare. Ziua măreaţă a împlinirii visului nostru a sosit şi este o zi de biruinţă, ziua când îmi împreunez mâinile şi aduc mulţumirile mele Domnului.
Binecuvântat fie ceasul în care trimit această vestire Ardealului. Aştept ziua cea mare când voi veni la voi să văd falnicii voştri munţi, izvoarele, câmpiile şi căminurile voastre. Acum, atâţia sunt copiii mei, că mi-i inima plină de nerăbdare, să mi-i strâng la piept. Strălucitoare este ziua zilelor, când după atâta suferinţă şi aşa de multe jertfe, suntem pentru totdeauna cu toţii laolaltă, înfăptuind astfel visul de veacuri, visul de aur al românilor. (Scrisoare adresată lui Gheorghe Pop de Băseşti, preşedintele Marii Adunări de la Alba Iulia.)