Viorica Dăncilă a declarat că nu a fost invitată la summitul UE de la Sibiu

viorica dancila

Premierul Viorica Dăncilă a declarat vineri că nu a fost invitată la summitul UE de la Sibiu din data de 9 mai, precizând însă că dacă va primi invitaţie, va merge, informează Agerpres.

„Nu pot să vă spun dacă merg, nu am fost invitată. Dacă voi fi invitată, voi merge. (…) Mi se pare totuşi nepotrivit, ca să folosesc un termen elegant, ca tocmai cei care au muncit atât pentru România, cei care au atras atâtea aprecieri – nu numai din partea statelor membre, am văzut că şi alte state au făcut referire la acest lucru – să nu fie invitaţi la summit şi, să nu uităm un lucru, când am deschis Preşedinţia rotativă, la Ateneu, eu am spus şi am crezut că este nevoie de unitate şi să dăm un semnal de ţară, l-am invitat pe domnul preşedinte Iohannis, i-am dat chiar posibilitatea să vorbească primul, fiind preşedintele României, pentru că eu am crezut că atunci când sunt obiective de ţară, este important să dăm dovadă de consens şi de acţiune comună”, a spus Dăncilă, aflată într-o vizită în judeţul Dâmboviţa.

Conform Ministerului Afacerilor Externe, summitul din 9 mai, dedicat viitorului Uniunii Europene şi viitoarei agende strategice a liderilor pentru perioada 2019 – 2024, va reuni la Sibiu şefii de stat şi de guvern ai statelor membre ale UE, 36 de delegaţii oficiale, 400 de invitaţi de rang înalt, circa 900 de jurnalişti şi 100 de traducători.

Dacă ți-a plăcut articolul, premiază-l cu un like 🙂
fb-share-icon
Recomandate
Potrivit calendarului de administrare a evaluării naționale la finalul clasei…
error

Dacă ți-a plăcut, dă-ne un like. :)