Venezuela – pană de curent la scară naţională. Noi proteste

civic press

Preşedintele Venezuelei, Nicolas Maduro, şi liderul opoziţiei, Juan Guaido, şi-au chemat susţinătorii să manifesteze sâmbătă, în timp ce pana de curent la scară naţională continuă, transmite AFP, potrivit Agerpres.

De joi după-masă, capitala şi aproape toate cele 23 de state în care este împărţită Venezuela se confruntă cu jafuri, cu dificultăţi în spitale – unde generatoarele pot asigura doar urgenţele, cu zboruri anulate, suspendarea cursurilor în şcoli şi întreruperea lucrului, ca urmare a lipsei electricităţii. Fără energie, nu funcţionează nici pompele de apă curentă, nici telefoanele fixe, nici internetul.

A trebuit să gătim puţinele alimente sărate pe care le aveam, ca să nu se strice prea repede. Dormim afară, nu avem reţea telefonică, toate magazinele sunt închise. E haos“, a relatat o venezueleană agenţiei France Presse.

Alimentarea cu energie s-a reluat parţial vineri după-masă în unele cartiere din Caracas, apoi s-a întrerupt din nou.

Maduro a pus, joi, pana de curent pe seama “imperialismului american”. La rândul său, Guaido a susţinut că problema constituie o “dovadă a ineficienţei uzurpatorului” – referire la preşedinte.

Print Friendly, PDF & Email
Dacă ți-a plăcut articolul, premiază-l cu un like 🙂
Recomandate
Uniunea Europeană a anunţat vineri că din 2021 cetăţenii SUA…
error

Dacă ți-a plăcut, dă-ne un like. :)