Uniunea Europeană introduce un nou regulament care impune standarde de siguranţă sporite pentru producătorii de vehicule cu motor, în încercarea de a reduce în mod semnificativ numărul deceselor şi al vătămărilor rezultate în urma accidentelor rutiere, informează Ministerul Economiei, potrivit Mediafax.
Potrivit regulamentului, toate autovehiculele (inclusiv camioanele, autobuzele, furgonetele şi vehiculele utilitare sport) vor trebui să fie echipate cu următoarele elemente de siguranţă:
- Sisteme de asistență inteligentă pentru controlul vitezei;
- Sisteme de avertizare cu privire la somnolenţă şi la lipsa de atenţie a conducătorului auto;
- Sisteme avansate de avertizare cu privire la starea de distragere a atenţiei conducătorului auto;
- Facilitarea instalării sistemelor antidemaraj cu etilotest;
- Sisteme de asistenţă inteligentă pentru controlul vitezei;
- Semnale pentru oprirea de urgenţă;
- Sisteme de alertă la mersul înapoi;
- Dispozitive de înregistrare a datelor privind evenimentele rutiere (accidente);
- Sisteme de monitorizare a presiunii în pneuri.
Pentru autoturisme şi autovehicule comerciale uşoare vor fi necesare măsuri de siguranţă avansate suplimentare. Acestea includ: sisteme avansate de frânare de urgenţă; sisteme de urgenţă de păstrare a benzii de circulaţie; zone extinse de protecţie a capului în cazul unui impact, care pot atenua leziunile provocate de coliziuni cu utilizatorii vulnerabili ai drumurilor, precum pietonii şi bicicliştii.
„Acest nou regulament va contribui la obiectivul reducerii semnificative a numărului de decese şi a vătămărilor corporale grave pe drumurile UE prin măsurile de protecţie a ocupanţilor vehiculelor şi a utilizatorilor vulnerabili ai drumurilor. Începând cu prima parte a anului 2022, noile tehnologii şi sisteme vor deveni obligatorii pentru vehiculele noi de diferite tipuri. Noul Regulament va oferi, de asemenea, o oportunitate pentru producătorii de vehicule cu motor din UE de a-şi consolida poziţia de lider în sistemele inovatoare de siguranţă rutieră”, a declarat Niculae Bădălău, ministrul român al Economiei. (Foto: wall-street.ro)