Senatul de la Washington a votat împotriva stării de urgenţă de la frontiera SUA cu Mexicul. Trump va recurge la veto

civic press

Senatul de la Washington a votat joi în favoarea anulării stării de urgenţă naţională la frontiera Statelor Unite cu Mexicul, decretată în luna februarie de preşedintele american Donald Trump cu scopul de a putea aloca fonduri executive destinate construirii unui zid antiimigraţie, informează agenţia The Associated Press, citată de Mediafax.

59 de senatori, inclusiv 12 republicani, au votat joi în favoarea rezoluţiei introduse de democraţi care proclamă că “urgenţa naţională declarată de preşedinte la 15 februarie 2019 este prin prezenta anulată“.

Camera Reprezentanţilor, controlată de democraţi, a adoptat luna trecută o rezoluţie similară, astfel că decizia congresmenilor de anulare a stării de urgenţă ajunge pe masa preşedintelui Donald Trump, care a anunţat deja că nu va promulga o măsură în acest sens.

VETO!”, a scris Trump pe Twitter după votul din Senat. “Abia aştept să mă opun prin veto rezoluţiei propuse de democraţi, care va deschide frontierele, sporind criminalitatea, traficul de droguri în ţara noastră. Mulţumesc tuturor republicanilor  fermi care au votat pentru a susţine securitatea la frontiere şi zidul de care avem cu disperare nevoie“, a adăugat liderul american într-un mesaj pe Twitter.

Oponenţii lui Trump din Congres nu dispun de super-majoritatea de două treimi din ambele Camere necesară pentru a respinge veto-ul prezidenţial.

Este pentru prima dată în istorie când Congresul SUA a votat pentru anularea unei stării de urgenţă naţională decretată de preşedinte, relatează Mediafax.

Print Friendly, PDF & Email
Dacă ți-a plăcut articolul, premiază-l cu un like 🙂
fb-share-icon
Recomandate
Un fost şef al DNA Timişoara, procurorul Tamas Schiffbeck, s-a…
error

Dacă ți-a plăcut, dă-ne un like. :)