“Sea Shield 2019”, cel mai mare exerciţiu multinaţional derulat în apele teritoriale ale României şi în apele internaţionale ale Mării Negre s-a încheiat

civic press

Preşedintele Klaus Iohannis a vizitat, vineri, în portul militar Constanţa, nave participante la “Sea Shield 2019”, cel mai mare exerciţiu multinaţional derulat în apele teritoriale ale României şi în apele internaţionale ale Mării Negre, relatează Agerpres.

“Sunt foarte bucuros că am venit astăzi aici, că v-am întâlnit, că am primit direct şi imediat rezultatele acestui exerciţiu. Şi, la finalul alocuţiunii, vă spun bun cart înainte!”, le-a spus Iohannis militarilor români, la bordul fregatei “Regele Ferdinand”.

Preşedintele României a vizitat apoi nava canadiană “HMCS Toronto” şi pe cea olandeză “Zr. Ms. Evertsen”.

Potrivit Statului Major al Forţelor Navale, exerciţiul “Sea Shield 19” a fost interconectat vineri, în ultima zi de desfăşurare, cu exerciţiul “Vigorous Warrior 19”, în portul militar Constanţa, printr-o secvenţă de evacuare medicală de la bordul fregatei “Regele Ferdinand”. În cadrul acestei activităţi de instruire au fost exersate procedurile specifice unui scenariu care ia în considerare producerea unui accident de scufundare, soldat cu multiple victime.

Forţele Navale Române au organizat, începând cu 5 aprilie, cel mai mare exerciţiu multinaţional naval, în apele teritoriale ale României şi în apele internaţionale ale Mării Negre. Au participat 14 nave militare româneşti şi şase nave militare din Bulgaria, Canada, Grecia, Olanda şi Turcia, cu un total de aproximativ 2.200 de militari, care au exersat proceduri întrunite de luptă împotriva ameninţărilor subacvatice, de suprafaţă şi aeriene, adaptate la tipologia ameninţărilor de securitate din regiunea Mării Negre.

Forţele Aeriene Române au asigurat secvenţele de luptă împotriva ameninţărilor aeriene cu aeronave MIG 21 LanceR şi F-16 iar forţele navale ale Statelor Unite şi ale Turciei au acţionat cu două aeronave de patrulare maritimă. Forţele Terestre Române au participat la exerciţiu cu un detaşament din compunerea Brigăzii 9 “Mărăşeşti”, pentru protecţia căilor de comunicaţii terestre şi a portului Constanţa.

Comandamentul Maritim Aliat al NATO (MARCOM) a desemnat să participe la Sea Shield 2019 Gruparea Navală Permanentă (SNMG-2), având în compunere nave din Bulgaria, Canada, Olanda, România şi Turcia. În plus, Grecia şi Bulgaria au fost reprezentate la exerciţiu de câte o navă de luptă, potrivit SMFN.

Print Friendly, PDF & Email
Dacă ți-a plăcut articolul, premiază-l cu un like 🙂
Recomandate
Premierul Viorica Dăncilă a avut, vineri, o întrevedere cu premierul…
error

Dacă ți-a plăcut, dă-ne un like. :)