Scrimă: Tiberiu Dolniceanu (CS Dinamo Bucureşti) – campion național la sabie

civic press

Sportivul Tiberiu Dolniceanu (CS Dinamo Bucureşti) a câştigat, joi, proba individuală masculină de sabie, trăgând în finală cu Iulian Teodosiu. Medaliile de bronz au revenit lui Alin Badea (CSA Steaua), întrecut cu 15-12 de Dolniceanu în semifinale, şi lui George Dragomir (CSM Unirea Slobozia), eliminat în penultimul act de Teodosiu, cu 15-10, potrivit Federaţiei Române de Scrimă.

Dolniceanu a cucerit al doilea său titlu naţional consecutiv, după ce Teodosiu obţinuse şi el două titluri (2016, 2017).

În sala de scrima ”Ana Pascu”, din București, Dolniceanu a reușit să se impună în fața colegilor de lot. El i-a învins azi pe Mădălin Bucur (CS Dinamo, cu 15-3) , Alexandru Zmău (CSM Iași, cu 15-8), Alin Badea (CSA Steaua, cu 15-12) – în semifinale și, în finală, pe Iulian Teodosiu (CS Dinamo, cu 15-13). Parcursul lui Teodosiu până în finală a fost presărat cu victorii la Răzvan Botea (CS Dinamo, cu 15-7), Răzvan Ursachi (CSM Iași, cu 15-9), George Iancu (CSA Steaua, cu 15-13), pentru ca în semifinale el să îl învingă pe George Dragomir (CSM Unirea Slobozia), cu 15-10.

Primele opt locuri ale clasamentului general au fost ocupate de către Tiberiu Dolniceanu (CS Dinamo), Iulian Teodosiu (CS Dinamo), Alin Badea (CSA Steaua), George Dragomir (CSM Unirea Slobozia), George Iancu (CSA Steaua), Ciprian Gălățanu (CS Dinamo), Alexandru Zmău (CSM Iași) și Codrin Cozmuleanu (CSM Iași).

Vineri este programată proba masculină de sabie pe echipe. (Foto: frscrima.ro)

Print Friendly, PDF & Email
Dacă ți-a plăcut articolul, premiază-l cu un like 🙂
fb-share-icon
Recomandate
ACTUALIZARE, vineri, 29 martie: Biroul de informare şi relaţii publice…
error

Dacă ți-a plăcut, dă-ne un like. :)