Scrimă: George Dragomir, vicecampion mondial la sabie, juniori

civic press

Sportivul român George Dragomir a cucerit, sâmbătă, medalia de argint în proba individuală de sabie a juniorilor, la Campionatele Mondiale de scrimă pentru cadeţi şi juniori de la Torun, Polonia, potrivit site-ului competiţiei, relatează Agerpres.

Dragomir (CSM Slobozia) a fost învins în finală de italianul Lorenzo Roma cu scorul de 15-8, el fiind premiat chiar de Ana Pascu, potrivit Federaţiei Române de Scrimă.

Medaliile de bronz au fost obţinute de Mignuzzi şi de americanul Mitchell Saron.

Rareş Ailinca s-a clasat pe locul 69, Răzvan Stănescu pe 82, iar Andrei Păştin, campionul mondial en titre la cadeţi, a terminat pe 87.

În proba de sabie a junioarelor s-a impus rusoaica Alina Mihailova, argintul a revenit mexicancei Natalia Botello, în timp ce medaliile de bronz au fost câştigate de bulgăroaica Ioana Ilieva şi de italianca Benedetta Taricco.

Cea mai bună clasare a româncelor a fost reuşită de Andreea Lupu, care a terminat pe 40. Ioana Radu a încheiat pe 58, Ilinca Pantiş pe 72, Catrinel Tipişcă pe 78.

România participă cu 42 sportivi, 18 cadeţi şi 24 juniori, la Campionatele Mondiale de scrimă de la Torun, potrivit sursei citate. (Foto: Facebook)

Print Friendly, PDF & Email
Dacă ți-a plăcut articolul, premiază-l cu un like 🙂
fb-share-icon
Recomandate
Sportiva română Elena Andrieş a cucerit trei medalii de aur…
error

Dacă ți-a plăcut, dă-ne un like. :)