Săptămâna Mare încheie Postul Sfintelor Paşti, cel mai lung şi cel mai aspru post de peste an. I se mai spune Săptămâna Sfintelor Patimi, ea amintind de patimile Domnului Iisus Hristos din aceste zile, şi se adaugă celor 40 de zile propriu-zise de post. Astfel, Săptămâna Mare începe în Duminica Floriilor şi se încheie în Sâmbăta Mare. Fiind perioada de retrăire a patimilor Mântuitorului, care lasă să se întrevadă bucuria şi lumina Învierii, ea încheie perioada de pregătire sufletească pentru întâmpinarea celei mai mari sărbători creştine, Învierea Mântuitorului.
Intrarea Domnului în Ierusalim inaugurează ultima săptămână din viața Sa pământească. Astfel, din această zi începe Săptămâna Patimilor. În toate bisericile se oficiază în fiecare seară slujba Deniilor, rânduieli de o mare frumuseţe, care evidenţiază momentele dramatice legate de Patimile şi Jertfa lui Hristos, săvârşite în fiecare seară, din Duminica Floriilor şi până în Vinerea Mare, slujbe prin care credincioșii sunt chemați să-L însoțească pe Hristos pe drumul crucii, până la moartea și Învierea Sa. Acestea amintesc de păcătoasa desfrânată, care însă, ungându-L pe Hristos cu mir, devine mironosiţă, dar şi de trădarea lui Iuda, care L-a vândut pe Iisus pentru treizeci de arginţi, gestul său făcând ca ziua de miercuri să fie declarată zi de post, alături de ziua de vineri, când a fost răstignit Iisus.
Postul se înăspreşte, iar cei care nu au putut să-l ţină până atunci, se străduiesc ca, cel puţin în această săptămână, să-l respecte. În mai multe regiuni, oamenii poartă haine de doliu. Mulţi credincioşi încearcă chiar să ţină post negru în unele din aceste zile, având credinţa că Dumnezeu îi fereşte de boli, le dă sănătate şi îi ajută pentru tot restul anului.
În Săptămâna Mare e bine ca toţi credincioşii să fie împăcaţi cu toată lumea, să ierte şi să-şi ceară iertare.
Sărbătoarea Învierii Domnului necesită conform tradiţiilor şi obiceiurilor populare și o altfel de pregătire. Se face curăţenie generală în gospodărie, muncile la câmp fiind permise doar până miercuri, de joi bărbaţii rămân pe lângă casă, ajutându-şi nevestele la treburile casnice. De asemenea, hainele se primenesc, gospodinele croindu-și cămăşi noi, atât pentru ele cât şi pentru restul familiei, pentru a le purta în ziua de Paşti. Aceste sărbători au continuitate și în societatea actuală, în care, nemaiexistând meșteșugul croirii, oamenii își cumpără haine noi, înlocuindu-le pe cele vechi.
În Sfânta şi Marea Joi, cunoscută şi ca Joia Mare, sunt prăznuite patru momente deosebite din Săptămâna Patimilor: spălarea picioarelor ucenicilor de către Hristos, ca pildă de smerenie, Cina cea de Taină, la care s-a instituit Taina Sfintei Împărtăşanii (Euharistia), rugăciunea din grădina Ghetsimani şi prinderea Domnului de către farisei.
În dimineaţa din Joia Mare, oamenii merg la biserică să se spovedească şi să se împărtăşească, iar seara participă la slujba celor 12 Evanghelii, îmbrăcaţi în haine de doliu, făcute din pânză albă şi cusute cu negru. Tot acum se duce la biserică pâine, care va fi sfinţită de preot, stropită cu vin şi împărţită enoriaşilor în noaptea de Înviere.
Se spune că din Joia Mare nu se mai trag clopotele bisericilor, ci doar se bate toaca. În majoritatea gospodăriilor româneşti, Joia Mare este ziua dedicată copturilor pascale (pasca şi cozonacii) şi înroşirii ouălor, simbol al Sărbătorii Sfintelor Paşti, în credinţa că ouăle înroşite în această zi nu se strică niciodată.
Sfânta şi Marea Vineri este ziua când a fost răstignit pe cruce Fiul lui Dumnezeu şi a fost pus în mormânt, fiind, potrivit tradiţiei, zi de post negru, în care nu se mănâncă şi nu se bea decât apă.
În Vinerea Mare se scoate în mijlocul bisericii Sfântul Epitaf (numit şi Sfântul Aer), un obiect din pânză de in, mătase sau catifea, pe care se află imprimată sau pictată icoana înmormântării Mântuitorului. Acesta este aşezat pe o masă mai înaltă, iar pe el se așază Sfânta Evanghelie și Sfânta Cruce. Credincioşii le sărută pe toate trei şi trec de trei ori pe sub masa pe care este aşezat. Trecere pe sub masă simbolizează trecerea prin mormânt a Mântuitorului, care S-a coborât în iad pentru a elibera sufletele drepţilor. După cântarea Prohodului Domnului se înconjoară biserica de tot soborul, cu Sfântul Epitaf, pe sub care trec apoi toţi credincioşii, la revenirea în biserică. La sfârşitul slujbei, este obiceiul ca preotul să împartă florile aduse, care sunt apoi puse acasă la icoane. După Slujba Prohodului, Sfântul Epitaf este aşezat pe Sfânta Masă din Sfântul Altar, unde va rămâne până la Înălţarea Domnului.
Sâmbăta Mare este dedicată ultimelor pregătiri pentru Paşti: sacrificarea mielului şi prepararea mâncărurilor din carne de miel, precum drob, borş de miel, stufat sau friptură. Mielul este simbolul lui Iisus în tradiţia creştină, căci atunci când Iisus a murit pe cruce pentru mântuirea lumii ca un miel nevinovat, a fost numit ”Mielul lui Dumnezeu”, simbolizând sacrificiul său suprem. Seara, gospodinele pregătesc coşul pe care urmează să-l ducă la biserică, la slujba de Înviere, în care pun, de regulă, o lumânare, ouă roşii, pască şi cozonac, peste care aştern un ştergar frumos. Înainte de miezul nopţii, lumea porneşte către biserică, unde credincioşii primesc lumină, semn al Învierii Domnului. După slujbă, oamenii merg la cimitir şi aprind şi acolo lumânări, pentru a vesti şi celor de dincolo Învierea Mântuitorului. (Foto: basilica.ro; Colaj foto icoane: Gazeta de Sud)
