Rusia a instalat sisteme de rachete nucleare pe litoralul Mării Negre, în apropierea frontierei cu Ucraina, conform unor imagini prin satelit obţinute de Institutul Imagesat International, informează postul american de televiziune Fox News, citat de Mediafax.
Potrivit Institutului, imaginile surprind sisteme de rachete Iskander instalate într-o bază din Krasnodar, oraş rus situat pe litoralul nordic al Mării Negre, în apropierea frontierei cu Ucraina. Rachetele Iskander au raze de acţiune de până la 500 de kilometri şi pot transporta atât ogive convenţionale, cât şi nucleare.
Sisteme balistice similare ar fi instalate și în zona Ulan-Ude, în sudul Rusiei, în apropierea frontierei cu Mongolia.
În urmă cu câteva zile, Nikolai Patruşev, secretarul Consiliului de Securitate din Rusia, a afirmat că autorităţile din Ucraina sunt “sub controlul” Occidentului. “Continuarea de către autorităţile de la Kiev a acestor politici poate contribui la pierderea de către Ucraina a statutului de naţiune“, a avertizat Nikolai Patruşev, citat de Rossiyskaya Gazeta şi de agenţia Tass, potrivit Mediafax.
Vă reamintim că tensiunile dintre Moscova şi Kiev s-au amplificat după incidentul produs în noiembrie 2018 în Marea Azov, situată în nordul Mării Negre (Foto: icanw.org).