Raul Castro: Noua Constituţie a Cubei garantează continuitatea Revoluţiei şi irevocabilitatea socialismului

civic press

Noua Constituţie a Cubei, adoptată miercuri de Adunarea Naţională, va garanta continuarea unui sistem socialist şi îl va adapta la realitatea economică şi politică a ţării, a declarat Raul Castro, prim-secretar al Partidului Comunist Cubanez, citat joi de agenţia Xinhua, relatează Agerpres.

Un grup de lucru al Adunării Naţionale a elaborat un nou text constituţional în iulie anul trecut, care conţine 229 de articole, și îl înlocuieşte pe cel din 1976. Potrivit lui Castro, noua Constituție  “garantează continuitatea Revoluţiei şi irevocabilitatea socialismului, menţinând unitatea tuturor cubanezilor şi independenţa şi suveranitatea naţiunii”. El a adăugat în discursul său că legea reflectă circumstanţele reale, schimbările istorice şi este un text ce va conduce ţara spre un socialism prosper, inclusiv unul participativ. “Această Constituţie este o moştenire pentru noile generaţii de cubanezi”, a notat el.

Legea actualizată a fost ratificată de peste 6 milioane de votanţi într-un referendum la 24 februarie şi menţine partidul comunist ca principala forţă politică în naţiunea din Caraibe.
Ea aduce modificări structurii de guvernare în ceea ce priveşte numirea unui prim-ministru şi a guvernatorilor provinciali, şi stipulează că parlamentul trebuie să aprobe o nouă lege electorală care să reflecte restructurarea guvernului în următoarele luni.

Conform noii legi, ţara trebuie să aleagă un preşedinte, un nou post separat de preşedintele Consiliului de Stat, iar preşedintele trebuie apoi să numească un prim-ministru şi guvernatorii provinciali.

Printre altele, noua lege recunoaşte drepturile de proprietate şi liberă întreprindere, inclusiv ale investitorilor străini în timp ce insula încearcă să-şi deschidă în continuare piaţa şi să dezvolte economia.

În câteva luni, o serie de legi vor fi modificate în conformitate cu noua Constituţie.

Constituţia anterioară a Cubei a fost aprobată în 1976, adaptată unui scenariu al epocii Războiului Rece şi unei economii controlate de stat, cu fosta Uniune Sovietică ca partener comercial de top al insulei.

În discursul de miercuri, Raul Castro, care a renunţat la funcţia de preşedinte al Consiliului de Stat în aprilie 2018, a declarat că economia ţării se confruntă cu o “panoramă internă complexă” din cauza întăririi sancţiunilor economice şi politice impuse de guvernul SUA.

“Trebuie să fim atenţi şi conştienţi de faptul că ne confruntăm cu probleme suplimentare şi că situaţia s-ar putea înrăutăţi în câteva luni”, a spus fostul preşedinte, menţionând că este imperativ să se dubleze eforturile de creştere a producţiei interne, a eficienţei şi de economisire.

Casa Albă este în prezent cea mai alarmantă “ameninţare” pentru pacea regională, a avertizat Castro, spunând că Cuba nu se teme de aşa ceva şi că poporul este hotărât să apere suveranitatea ţării, informează Agerpres. (Foto: twitter.com)

Print Friendly, PDF & Email
Dacă ți-a plăcut articolul, premiază-l cu un like 🙂
Recomandate
Peste 32.900 de locuri de muncă sunt disponibile în cadrul…
error

Dacă ți-a plăcut, dă-ne un like. :)