Percheziţii în mai multe comune din Prahova, la persoane bănuite de tăiere ilegală şi furt de arbori

civic press

Poliţişti și jandarmi efectuează, vineri dimineaţă, 14 percheziţii la persoane bănuite de infracţiuni silvice, cinci mandate de aducere urmând să fie puse în aplicare, informează IPJ Prahova.

“Poliţişti din cadrul Poliţiei Oraşului Vălenii de Munte şi secţiilor rurale arondate, sprijiniţi de luptători de acţiuni speciale, efectuează 14 percheziţii la domiciliile unor persoane bănuite de săvârşirea infracţiunilor de tăiere ilegală şi furt de arbori. Descinderile au loc în comunele Poseşti, Ceraşu, Starchiojd, Bătrâni şi Drajna”, se arată într-un comunicat de presă al IPJ Prahova.

În urma cercetărilor, a rezultat faptul că, începând cu luna martie, persoanele în cauză ar fi tăiat, fără drept, şi sustras, în repetate rânduri, arbori din fondul forestier naţional – pădure proprietate particulară sau de stat din zona comunelor unde au loc activităţile.

Materialul lemnos obţinut era vândut direct beneficiarilor, persoane fizice ce locuiesc în zonă, în special ca lemn de foc.

Print Friendly, PDF & Email
Dacă ți-a plăcut articolul, premiază-l cu un like 🙂
Recomandate
Generalul american Tod Wolters a fost numit vineri noul Comandant…
error

Dacă ți-a plăcut, dă-ne un like. :)