Olimpiadele şcolare judeţene şi regionale, precum şi concursurile sportive au fost suspendate

ministerul educatiei

Ministerul Educaţiei şi Cercetării (MEC) a decis suspendarea olimpiadelor şcolare judeţene şi regionale, precum şi a competiţiilor sportive, până la o dată care va fi comunicată ulterior, potrivit unui comunicat al MEC.

Monica Anisie, ministrul Educației și Cercetării, a convocat luni, 9 martie, o videoconferință cu inspectorii școlari generali și inspectorii școlari generali adjuncți în care s-au discutat măsurile de prevenire și combatere a îmbolnăvirilor cu COVID-19 în unitățile de învățământ. De asemenea, ministrul a subliniat importanța dotării școlilor cu săpun și dezinfectant, iar inspectorii trebuie să se asigure de existența acestora, monitorizând  situația.

Ca o măsură de prevenire a îmbolnăvirii, ministrul Educației și Cercetării a hotărât suspendarea desfășurării tuturor olimpiadelor școlare județene și regionale, precum și a competițiilor sportive, până la o dată care va fi comunicată ulterior.

În cadrul videoconferinței a fost discutată și Procedura și criteriile de suspendare a cursurilor școlare în unitățile de învățământ în contextul confirmării unui caz/mai multor cazuri de COVID-19. Conform art. 4 din Hotărârea nr. 7 a Grupului de suport tehnico-științific privind gestionarea bolilor înalt contagioase pe teritoriul României, toți cetățenii români care se întorc din Italia, China, Iran, Coreea de Sud vor fi izolați la domiciliu pentru o perioadă de 14 zile. Acest articol se aplică și tuturor elevilor/studenților/cadrelor didactice care se întorc din țările menționate.

Totodată, inspectoratele școlare au obligația de a monitoriza toate cazurile de elevi și profesori izolați la domiciliu și să raporteze zilnic Ministerului Educației și Cercetării evoluția situației.

Ministrul Monica Anisie a subliniat faptul că prevederea conform căreia practica în spitale este suspendată se aplică și în cazul elevilor de la școlile sanitare postliceale.

“Menționăm că suspendarea cursurilor din unitățile de învățământ este atribuția EXCLUSIVĂ a Comitetului Național pentru Situații Speciale de Urgență”, se precizează în comunicat.

Print Friendly, PDF & Email
Dacă ți-a plăcut articolul, premiază-l cu un like 🙂
Recomandate
Comitetul Naţional pentru Situaţii Speciale de Urgenţă (CNSSU) a decis,…
error

Dacă ți-a plăcut, dă-ne un like. :)