SUA: Noile tarife vamale de 25% intră în vigoare. China anunţă represalii

civic press

Washingtonul a impus vineri noi tarife vamale de 25% pentru importuri de bunuri din China în valoare de 200 de miliarde de dolari, în timp ce autorităţile de la Beijing au avertizat că vor reacţiona la aceste măsuri, o nouă escaladare a tensiunilor dintre primele două mari economii ale lumii, transmite Reuters, citată de Agerpres.

Ministerul Comerţului din China a precizat că “regretă profund” decizia SUA, adăugând că va lua contramăsurile necesare, fără a oferi detalii.

Decizia Washingtonului vine în timpul negocierilor dintre reprezentanţii SUA şi China menite să salveze un potenţial acord care ar stopa războiul comercial din ultimele zece luni dintre SUA şi China.

Vicepremierul chinez Liu He a discutat joi cu Robert Lighthizer, reprezentantul Special pentru Comerţ (USTR) al preşedintelui american şi Steven Mnuchin, secretarul american al Trezoreriei, iar negocierile ar urma să se reia vineri.

Bursele din Asia au înregistrat vineri dimineaţa scăderi semnificative după anunţarea noilor tarife vamale, investitorii fiind îngrijoraţi că un război comercial prelungit va afecta creşterea economiei mondiale.

Decizia SUA exacerbează incertitudinile privind comerţul global, sporind tensiunile dintre SUA şi China şi afectând negativ încrederea pe plan mondial, a avertizat Michael Taylor, director pentru Asia-Pacific în cadrul Moody’s Investors Service. “Noile tarife vamale ar putea de asemenea determina o vânzare accelerată a activelor riscante pe plan global, la înăsprirea condiţiilor financiare şi la încetinirea creşterii economiei mondiale”, a adăugat Taylor, potrivit sursei citate.

Print Friendly, PDF & Email
Dacă ți-a plăcut articolul, premiază-l cu un like 🙂
Recomandate
Barclays, Citigroup, HSBC, JPMorgan, Royal Bank of Scotland, UBS şi…