Naruhito, noul împărat al Japoniei, a urcat pe Tronul Crizantemei

civic press

În vârstă de 59 de ani, noul împărat al Japoniei, Naruhito, a urcat miercuri pe Tronul Crizantemei, după abdicarea tatălui său, Akihito. Naruhito a salutat moştenirea pacifistă şi apropierea de popor a predecesorului său, promiţând la rândul său continuitatea acestor valori, în primul său discurs rostit în calitate de suveran, informează agenţiile internaţionale de presă, citate de Agerpres.

“La urcarea pe tron, jur că voi lua în considerare în mod foarte serios cursul urmat de majestatea sa, împăratul emerit (Akihito)”, a declarat Naruhito, care s-a mai angajat “să acţioneze în conformitate cu Constituţia” şi “să poarte mereu poporul în gândurile sale şi să-l sprijine”.

O scurtă ceremonie solemnă, desfăşurată cu porţile închise, a avut loc la Palatul Imperial din Tokyo în prezenţa a 266 de invitaţi, printre care s-au regăsit reprezentanţi ai administraţiei, ai clasei politice, dar şi membri ai familiei imperiale, reprezentând al doilea act oficial celebrat miercuri pentru a marca ascensiunea pe tron, după ceremonia cu caracter ritual în care a moştenit o replică a legendarei spade Kusanagi şi o replică a unei bijuterii din jad, precum şi sigiliile imperiale, obiecte care simbolizează puterea împăratului. Astfel, Naruhito a devenit oficial cel de-al 126-lea împărat din istoria Japoniei şi ţara a intrat în noua Eră Reiwa, după ce în ajun avusese loc ceremonia de abdicare a lui Akihito, care a mulţumit poporului “pentru că l-a acceptat şi l-a susţinut” în desfăşurarea atribuţiilor sale.

Naruhito, îmbrăcat în frac şi având-o alături pe soţia sa Masako, îmbrăcată în alb şi surâzătoare pe tot parcursul ceremoniei, a dedicat mai bine de jumătate din discurs predecesorului său, care “şi-a dus la bun sfârşit atribuţiile cu onestitate timp de mai bine de 30 de ani, în timp ce se ruga pentru pacea lumii şi pentru fericirea poporului, şi a împărtăşit mereu bucuriile şi tristeţile oamenilor”.

Sâmbătă va avea loc prima apariţie publică a noilor împăraţi, în care urmează să salute mulţimile de la balconul Palatului Imperial. Totodată, în toamnă, Naruhito şi Masako vor participa la diferite acte publice, în care se evidenţiază ceremonia proclamării, o defilare pe străzile capitalei Tokyo şi banchete la care vor fi invitaţi două mii de demnitari străini.

Naruhito s-a născut la 23 februarie 1960, fiind primul fiu al prinţului Akihito, care avea să devină împărat al Japoniei, şi al împărătesei-consoarte Michiko. Numele său de copil, conform tradiţiei Familiei Imperiale Japoneze a fost prinţul Hiro (Hiro-no-Miya), conform site-ului Agenţiei Casei Imperiale, www.kunaicho.go.jp, relatează Agerpres.

În 1982 prinţul Naruhito a absolvit Departamentul de Istorie al Facultăţii de Litere de la Gakushuin University. A urmat apoi cursurile Merton College din cadrul Universităţii Oxford din Marea Britanie, absolvite în 1985. În anul 1988, prinţul moştenitor şi-a terminat prima parte a şcolii doctorale la Gakushuin University, iar din 1992 a devenit cercetător asociat la arhivele Gakushuin University şi la Muzeul de Istorie al aceleiaşi universităţi, mai notează sursa citată.

Din 1989, prinţul este vicepreşedinte onorific al Societăţii Japoneze de Cruce Roşie. La împlinirea vârstei de 31 de ani, pe 23 februarie 1991, Naruhito a fost învestit ca prinţ moştenitor al Tronului Crizantemei.

Naruhito este căsătorit cu prinţesa moştenitoare Masako. Logodna lor, aprobată de către Consiliul Casei Imperiale din 19 ianuarie 1993, a avut loc la 12 aprilie 1993 iar nunta la 9 iunie 1993. Cei doi au un copil, Alteţa Sa Imperială Aiko, Prinţesa Toshi, născută la 1 decembrie 2001, conform site-ului menţionat.

La 1 decembrie 2017 premierul nipon Shinzo Abe a anunţat că împăratul Akihito renunţă la tron pe 30 aprilie 2019 datorită problemelor de sănătate şi vârstei înaintate, urmând ca pe Tronul Crizantemei să urce prinţul moştenitor Naruhito. Aceasta este prima abdicare a unui suveran japonez în ultimii 200 de ani, Akihito primind titlul de “împărat emerit”.

O dată cu sfârşitul domniei împăratului Akihito, conform tradiţiei japoneze, se termină şi era asociată cu domnia acestuia, numită “Heisei” şi care semnifică “dobândirea păcii”. Noua eră sub conducerea împăratului Naruhito va purta numele “Reiwa”, semnificând comuniunea spirituală a japonezilor pentru a dezvolta cultura ţării, conform premierului japonez Shinzo Abe. Numele erei este de interes public deoarece este utilizat pe larg în calendare, ziare, documente oficiale şi diferite acte, inclusiv în permisele de conducere, relatează sursa citată.

Print Friendly, PDF & Email
Dacă ți-a plăcut articolul, premiază-l cu un like 🙂
fb-share-icon
Recomandate
Parlamentul statului american Florida a adoptat miercuri o lege care…
error

Dacă ți-a plăcut, dă-ne un like. :)