Ministrul rus de externe Serghei Lavrov confirmă intenţiile de retragere a arsenalului sovietic din Transnistria

Serghei Lavrov

Ministrul rus de externe Serghei Lavrov a confirmat miercuri intenţiile Moscovei de a-şi retrage arsenalul sovietic din Transnistria, regiunea separatistă a Republicii Moldova, transmite EFE, citată de Agerpres.

“În ceea ce priveşte termenele, lucrările pregătitoare vor dura aproximativ un an pentru a putea pune (acordul anterior) pe hârtie şi a pregăti măsuri concrete. Avem nevoie de contacte între militari şi suntem pregătiţi pentru asta”, a spus Lavrov în cadrul unei conferinţe de presă cu omologul său moldovean Nicu Popescu.

Şeful diplomaţiei ruse a mai declarat că a discutat cu Nicu Popescu despre acţiunile necesare pentru încheierea retragerii arsenalului, problemă cu care cele două ţări se confruntă de mai bine de 20 de ani.

Retragerea “presupune furnizarea echipamentului necesar, trimiterea specialiştilor, stabilirea surselor de finanţare şi semnarea contractului”, a precizat Lavrov, care a subliniat că toate demersurile trebuie să îndeplinească standardele de securitate ale armatei ruse.

Luna trecută, Republica Moldova a făcut publică propunerea rusă privind retragerea definitivă a armelor şi muniţiilor sovietice care se găsesc pe teritoriul transnistrean.

Anunţul a fost făcut la Chişinău de preşedintele Igor Dodon, după o întâlnire cu ministrul rus al apărării Serghei Şoigu.

Dodon a spus că această propunere va fi transmisă participanţilor la negocierile de soluţionare a conflictului transnistrean în formatul 5 + 2 (R. Moldova, Transnistria, OSCE, Rusia şi Ucraina, SUA şi UE fiind observatori).

Prezenţa acestui arsenal, estimat iniţial la aproximativ 40.000 de tone de arme şi muniţii lăsate de armata sovietică în retragerea sa din Europa, a fost întotdeauna un element de descurajare pentru autorităţile de la Chişinău şi o garanţie de securitate pentru separatiştii din Tiraspol.

R. Moldova a solicitat în numeroase rânduri demilitarizarea completă a Transnistriei, ce ar presupune plecarea trupelor de pace ruse, a căror prezenţă Chişinăul o consideră ilegală.

În conformitate cu Acordul pentru soluţionarea paşnică a conflictului transnistrean semnat în iulie 1992, Rusia a instalat 2.400 de militari pentru a garanta pacea în zonă, contingent pe care l-a redus de-a lungul anilor.

Cu toate acestea, Rusia a precizat că posibila retragere a arsenalului din regiune nu ar afecta prezenţa militarilor săi, deoarece consideră că acest contingent a avut succes în misiunea de “instituire a păcii”.

Teritoriul transnistrean, de doar o jumătate de milion de locuitori, în majoritate ruşi şi ucraineni, a rupt legăturile cu R. Moldova după conflictul armat din perioada 1992-1993, în care a fost sprijinit de Rusia, relatează Agerpres.  (Foto: rferl.org)

Print Friendly, PDF & Email
Dacă ți-a plăcut articolul, premiază-l cu un like 🙂
fb-share-icon
Recomandate
O învăţătoare de la o şcoală gimnazială din Santău, judeţul…
error

Dacă ți-a plăcut, dă-ne un like. :)