Microsoft România deschide ateliere interactive de programare pentru un “Alt Viitor”

civic press

Noi ateliere interactive de programare vor fi deschise în cadrul proiectului “CoderDojo Tech Academy”, care va fi lansat marţi şi care este parte a programului educaţional “Alt Viitor”.

“‘CoderDojo Tech Academy’ este un proiect susţinut de Microsoft România, care presupune deschiderea de noi dojo-uri (ateliere interactive de programare) unde copiii vor fi iniţiaţi în programare folosind diverse tehnologii, în funcţie de competenţele fiecărui mentor şi de resursele preferate (Minecraft education, Java, Scratch, etc)”, se arată într-un comunicat de presă, relatează Agerpres.

Potrivit sursei citate, marţi va fi deschis în Bucureşti un nou “CoderDojo” prin care organizatorii îşi doresc să îi apropie pe copii de tehnologie într-un mod responsabil şi creativ, să îi pregătească pentru joburile viitorului şi pentru o lume transformată prin tehnologie.

Atelierele dezvoltă creativitatea, capacitatea de comunicare, relaţionare şi spiritul de echipă, şi nu în ultimul rând copiii învaţă cum pot folosi tehnologia într-un mod responsabil.

“Împreună vom pune bazele acestei comunităţi prin care încercăm să inspirăm şi să educăm tinerii să înveţe gratuit limbaje de programare”, precizează sursa citată.

Evenimentul este organizat de Microsoft România împreună cu Şcoala de Valori şi CoderDojo Bucureşti. (Foto: scoaladevalori.ro)

Print Friendly, PDF & Email
Dacă ți-a plăcut articolul, premiază-l cu un like 🙂
Recomandate
Marele sculptor Constantin Brâncuşi întruchipează întreaga lume românească, în dimensiunile…
error

Dacă ți-a plăcut, dă-ne un like. :)