Legendara trupă de heavy-metal Metallica va susţine la 14 august 2019, un concert pe Arena Naţională din Bucureşti, în cadrul turneului “Worldwired Tour 2019”, turneu în care este prezentat publicului cel de-al zecelea album al formaţiei americane: “Hardwired…To Self-Destruct”, informează Agerpres.
Metallica este însoţită de trupele Ghost (Suedia) şi Bokassa (Norvegia), care cântă în deschidere. Concertul Metallica a devenit sold-out la o zi după punerea biletelor în vânzare generală, a anunţat Emagic, organizatorul concertului din Bucureşti.
Turneul “Worldwired Tour 2019” cuprinde 25 de concerte europene în ţări, precum: Portugalia, Spania, Italia, Elveţia, Franţa, Irlanda, Germania, Suedia, Norvegia, Finlanda, Estonia, Rusia, România etc. Turneul a debutat pe 1 mai 2019, la Lisabona, şi include oraşe în care Metallica nu a mai concertat de mulţi ani, printre care Milano, Zürich, Dublin, Bruxelles, Berlin, Moscova, Varşovia, Bucureşti, Göteborg şi oraşe în premieră, cum ar fi Trondheim (Norvegia), Hämeenlinna (Finlanda) şi Tartu (Estonia), potrivit emagic.ro.
Metallica este una dintre cele mai apreciate, premiate şi bine vândute trupe de thrash şi heavy metal din lume. Face parte din “Big Four of Thrash” alături de Slayer, Megadeth şi Anthrax. Are în palmares 9 premii Grammy, câştigate în urma a 23 de nominalizări, şi şase albume consecutive plasate pe prima poziţie în topul american Billboard 200. În cei 38 de ani de carieră, trupa a vândut 125 de milioane de albume, dintre care 66 de milioane au fost vândute doar în SUA. Formată în prezent din James Hetfield (voce), Lars Ulrich (tobe), Kirk Hammett (chitară) şi Robert Trujillo (bas), trupa i-a avut în componenţă şi pe Dave Mustaine, Jason Newsted, Ron McGovney şi Cliff Burton.
Metallica a fost înfiinţată în octombrie 1981, la Los Angeles, California (SUA), când bateristul Lars Ulrich s-a alăturat lui James Hatfield (chitară şi voce) şi au început să înregistreze piese proprii. Prietenul şi colegul de cameră al lui Hatfield, Ron McGowney (bass) şi Dave Mustaine (lead-guitar) s-au alăturat celor doi, dând astfel naştere uneia dintre cele mai valoroase formaţii rock din toate timpurile.
Metallica a concertat pentru prima dată în România pe stadionul Lia Manoliu din Bucureşti, la 9 iunie 1999, cu prilejul turneului “The Garrage Remains the Same”. Trupa americană a revenit în România nouă ani mai târziu, pentru a cânta pe Stadionul Cotroceni, conform www.infomusic.ro. Desfăşurat pe 23 iulie 2008, concertul Metallica a adunat peste 30.000 de fani. În 2010, Metallica a luat parte la celebrul “The Big Four” în cadrul Sonisphere 2010 de la Romexpo.
Traficul rutier se va închide progresiv, în funcţie de afluenţa publicului şi dacă situaţia o va impune:
– începând cu ora 12.00, pe Str. Maior Coravu, între Şos. Mihai Bravu şi intrarea în Stadionul „Naţional Arena”, precum şi străzile care intersectează şi acced în acest tronson;
– Bd. Pierre de Coubertin, între Str. Vatra Luminoasă şi rondul de la intrarea în stadion sau Şos. Pantelimon şi rondul de la intrarea în stadion, precum şi străzile care intersectează şi acced în acest tronson;
– banda I de circulaţie de pe Str. Vatra Luminoasă, între Str. Tony Bulandra şi Str. Pierre de Coubertin.
– Str. Tony Bulandra, între Vatra Luminoasă şi rond Str. Maior Coravu;
– Str. Sg. Vasile Şerbănică între Bd. Basarabia şi intrarea în stadion (parcarea C).
Poliţiştii solicită şoferilor să folosească mijloacele de transport în comun pentru a evita blocajele de trafic; să nu oprească ori să staţioneze decât în locurile special amenajate sau cât mai departe de arena sportivă; să îşi păstreze calmul şi să nu claxoneze abuziv în cazul în care se află în zone aglomerate; să respecte semnalele poliţiştilor rutieri şi recomandările acestora şi să evite pe timpul deplasării, manifestările de natură a pune în pericol siguranţa lor, dar şi a celorlalţi participanţi la trafic.
Pietonii au obligaţia să circule numai pe trotuare, traversarea străzii să o facă pe la locurile semnalizate şi marcate corespunzător ori la culoarea verde a semaforului electric şi numai după ce sunt siguri că intenţia lor de traversare a fost observată de către şoferi.
(Foto: blabbermouth.net)