Iranul susţine că a destructurat o reţea de spionaj cibernetic dirijată de CIA

civic press

Iranul a anunţat luni că a destructurat o vastă reţea de spionaj cibernetic, care ar fi fost dirijată de Agenţia Centrală de Informaţii a SUA (CIA), şi a menţionat că spioni americani au fost arestaţi în mai multe ţări, relatează Reuters, citată de Agerpres.

“O reţea de spionaj cibernetic dintre cele mai avansate, care a jucat un rol important în operaţiunile CIA în diferite ţări, a fost descoperită cu ceva timp în urmă de serviciile de informaţii iraniene şi a fost dezmembrată”, a declarat secretarul Consiliului Suprem de Securitate Naţională, Ali Shamkhani. “Am făcut schimb de informaţii cu aliaţii noştri, ceea ce a condus la identificarea şi arestarea unor agenţi CIA”, a adăugat Ali Shamkhani, ale cărui declaraţii au fost difuzate de radioteleviziunea iraniană IRIB.

Responsabilul de la Teheran nu a precizat numărul agenţilor arestaţi şi nici în ce ţări au fost aceştia reţinuţi.

Tensiunile au crescut în ultimele zile între SUA şi Iran, după atacurile care au vizat două petroliere în Golful Oman, atacuri imputate de Washington iranienilor.

Armata iraniană a dezminţit luni că s-ar afla la originea acestor atacuri şi a subliniat că dacă ar decide să blocheze strâmtoarea Ormuz ar face-o în mod deschis, relatează Agerpres.

Print Friendly, PDF & Email
Dacă ți-a plăcut articolul, premiază-l cu un like 🙂
Recomandate
Voucherele neutilizate în termenul de valabilitate în Programul "Rabla pentru…
error

Dacă ți-a plăcut, dă-ne un like. :)