Fostul preşedinte Ion Iliescu, Gelu Voican Voiculescu, fost vice-prim ministru, şi gen. (rtr.) Iosif Rus, fost şef al Aviaţiei Militare, au fost trimiși în judecată de procurorii militari pentru săvârşirea infracţiunilor contra umanităţii în dosarul „Revoluţiei din decembrie 1989”, se arată într-un comunicat al Biroului de informare şi relaţii publice din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Anunțul a fost făcut public de Procurorul general Augustin Lazăr.
În urma cercetărilor și probatoriului administrat s-a constatat că întreaga forţă militară a României, Ministerul Apărării Naţionale, Ministerul de Interne – Departamentul Securităţii Statului, precum și Gărzile Patriotice, începând cu data de 22.12.1989, orele 16:00, s-au pus la dispoziţia Consiliului Frontului Salvării Naţionale şi conducerii acestuia. Din acelaşi moment, grupul de decizie politico-militară al C.F.S.N. format din Ion Iliescu, Silviu Brucan, general locotenent Victor Atanasie Stănculescu, general maior(r) Nicolae Militaru (reactivat ulterior, înaintat în grad militar și numit ministru al apărării) și Gelu Voican Voiculescu a luat deciziile importante cu caracter politic şi militar, urmărind accederea la puterea politică a unui grup preconstituit și legitimarea politică în fața poporului român.
„Din cercetări a rezultat că psihoza teroristă ar fi fost indusă cu intenţie prin diversiuni şi dezinformări şi a provocat, după 22.12.1989, un număr de 862 de decese, 2150 răniri, lipsirea gravă de libertate a sute de persoane, vătămări psihice. Aceste consecinţe tragice au fost mult mai grave decât cele ale represiunii exercitate în intervalul 17-22.12.1989 (orele 12:00)”, se arată în comunicat.
De asemenea, ancheta a stabilit că aceste diversiuni şi dezinformări ar fi creat condiţiile condamnării şi execuţiei cuplului prezidenţial Ceauşescu printr-un proces penal simulat.
Potrivit ICCJ, „Probatoriul administrat în cauză relevă că inculpaţii Ion Iliescu şi Gelu Voican Voiculescu ar fi dezinformat în mod direct prin apariţiile televizate şi emiterea de comunicate de presă (contribuind astfel la instaurarea unei psihoze generalizate a terorismului), ar fi participat la dezinformarea şi diversiunea exercitate pentru executarea cuplului Ceauşescu şi ar fi acceptat şi asumat politic acte diversioniste comise de unele cadre cu funcţii de conducere din M.Ap.N., fără a interveni pentru stoparea lor”.
Totodată, „inculpatul Iosif Rus, în calitate de comandant al Aviaţiei Militare, ar fi intervenit în noaptea de 22/23.12.1989, fără drept şi în deplină cunoştinţă de cauză, asupra planului de apărare a Aeroportului Internaţional Otopeni şi ar fi contribuit astfel la moartea a 48 de persoane (40 de militari şi 8 civili), precum şi la rănirea gravă a altor 15 persoane. La 23.12.1989 a emis ordinul diversionist de schimbare a cocardelor tricolore ale elicopterelor aparţinând Regimentului 61 Boteni, fapt ce ar fi dus la deschiderea focului fratricid, implicit la rănirea unor persoane. A emis şi alte ordine militare, conduite care în afara rezultatelor concrete enunţate ar fi contribuit la agravarea psihozei teroriste”, se mai precizează în comunicat.
Procurorul general Augustin Lazăr a anunţat, luni, că Secţia militară din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a trimis în instanţă dosarul „Revoluţiei”.
„Astăzi, Secţia militară din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a înaintat instanţei de judecată rechizitoriul în cauza cunoscută generic sub numele de dosarul ‘Revoluţiei'”, a declarat Augustin Lazăr. „Rechizitoriul Secţiei parchetelor militare însumează 12 volume, în total 3.280 de file. Dosarul cauzei cuprinde 3.330 de volume, dintre care 2.030 de volume au fost instrumentate, administrate după 13 iunie 2016. Doresc să subliniez faptul că pentru întocmirea rechizitoriului au fost administrate, în principal, probele obţinute după 13 iunie 2016, dată la care judecătorul de cameră preliminară din cadrul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a confirmat redeschiderea urmăririi penale în prezenta cauză”, a mai spus Lazăr, într-o declaraţie de presă.