Iohannis: Remanierea guvernului Dăncilă este o farsă

civic press

Klaus Iohannis a anunțat, marți, că a “analizat” propunerea Vioricăi Dăncilă și crede că “este un fel de farsă”.

“În legătură cu propusa remaniere guvernamentală, am analizat întreaga situație și, după părerea mea, această remaniere este un fel de farsă. Nu are absolut, dar absolut nimic, de a face cu îmbunătățirea actului de guvernare, chit că de așa ceva am avea nevoie. Nu are absolut nicio treabă cu agenda românilor sau cu agenda României. Este cauzată de o răfuială mai degrabă din interiorul PSD. Ca atare, mi se pare că este, această remaniere întreagă, neavenită,” a spus Iohannis într-o a declarație de presă la Palatul Cotroceni.

De asemenea, președintele a adăugat că “cele trei propuneri, care au fost făcute pentru a înlocui miniștrii care pleacă, sunt propuneri cu care nu sunt de acord. Sunt persoane nepotrivite pentru funcția de ministru și, în consecință, nu accept această remaniere, așa cum mi-a fost propusă.”

Într-o discuție telefonică avută cu prim-ministrul Dăncilă, șeful statului a “rugat-o” să vină cu alte propuneri sau să numească “miniștri interimari până când PSD vine cu niște propuneri” pe care să le poată accepta.

“Nu iau act de aceste demisii până când nu știu ce persoane vor prelua portofoliile,” a mai declarat Iohannis.

Întrebat dacă se va ajunge la varianta restructurării în cazul în care PSD va păstra aceleași propuneri, Iohannis a spus că o astfel de încercare ar trata-o “ca pe o încercare de a-l ocoli pe Președinte și vom vedea, împreună cu departamentul de specialitate, ce acțiuni juridice s-ar impune atunci.”

Print Friendly, PDF & Email
Dacă ți-a plăcut articolul, premiază-l cu un like 🙂
fb-share-icon
Recomandate
Premierul israelian Benjamin Netanyahu a afirmat marţi că vrea ca…
error

Dacă ți-a plăcut, dă-ne un like. :)