Iohannis a semnat demisiile miniştrilor de la Dezvoltare şi Transporturi

civic press

Update 04.01.2019: Augustin Zegrean consideră că preşedintele Klaus Iohannis este în cadrul dispoziţiilor constituţionale şi nu i se poate reproşa nimic pentru că a refuzat propunerile la ministerele Transporturilor şi Dezvoltării Regionale, amânarea motivării deciziei nefiind reglementată prin lege. Acesta a declarat vineri că, potrivit dispoziţiilor CCR, preşedintele poate să refuze o numire ori de câte ori consideră că propunerea nu întruneşte condiţiile legale, trelatează Mediafax.

Preşedintele Klaus Iohannis a semnat joi decretele prin care se constată vacantarea funcţiilor de membri ai Guvernului prin demisia lui Paul Stănescu, la ministerul Dezvoltării şi Lucian Şova, la ministerul Transporturilor.

În urma unui anunț al Administraţiei prezidenţiale de joi aflăm că preşedintele Klaus Iohannis a semnat decretul pentru constatarea vacanţei unei funcţii de membru al Guvernului prin demisia lui Paul Stănescu, viceprim-ministru, ministrul dezvoltării regionale şi administraţiei publice și decretul de vacantare a postului de ministru al Transporturilor, după demisia lui Lucian Şova. Cele două ministere funcţionează cu miniştri demisionari de aproximativ o lună. Premierul Viorica Dăncilă a propus pentru cele două posturi vacante pe Lia Olguţa Vasilescu (la Ministerul Dezvoltării) şi Mihai Drăghici (la Transporturi).

Print Friendly, PDF & Email
Dacă ți-a plăcut articolul, premiază-l cu un like 🙂
fb-share-icon
Recomandate
Singurul Stejar care joacă în Anglia, în Premiership Rugby (primul…
error

Dacă ți-a plăcut, dă-ne un like. :)