Evaluare Națională 2019. Minorităţile naţionale susţin proba la limba maternă

civic press

Evaluarea Națională 2019 continuă, vineri, cu examenul la Limba maternă a minorităților naționale, a treia probă scrisă pe care o susțin elevii pentru admiterea la liceu. 

Marți, 18 iunie, s-a desfăşurat prima probă scrisă a Evaluării Naţionale pentru absolvenţii clasei a VIII-a – proba de Limba şi literatura română și joi, 20 iunie, a doua probă scrisă, la Matematică.

Ultima probă, la Limba şi literatura maternă, va fi susținută vineri, 21 iunie, de elevii care au urmat cursurile gimnaziale în limba maternă.

Prima afişare a rezultatelor este programată în data de 25 iunie (până la ora 12:00).

În aceeaşi zi, vor putea fi depuse eventualele contestaţii (interval orar 14:00 – 20:00). Rezultatele finale vor fi publicate în data de 29 iunie.

Reamintim că media generală obţinută la Evaluarea Naţională constituie unul dintre criteriile pentru admiterea în învăţământul liceal de stat. Media de admitere în liceu este media ponderată dintre media generală la Evaluarea Naţională (reprezentând 80) şi media generală de absolvire a claselor din gimnaziu (reprezentând 20 %).

Print Friendly, PDF & Email
Dacă ți-a plăcut articolul, premiază-l cu un like 🙂
Recomandate
Preşedintele Statelor Unite, Donald Trump, a aprobat joi un atac…