Economia României a urcat anul trecut pe locul 15 la nivelul Uniunii Europene

civic press

Economia României a urcat anul trecut pe locul 15 la nivelul Uniunii Europene, potrivit datelor publicate de Eurostat pentru anul 2018 referitor la PIB exprimat în euro (valori nominale), relatează cursdeguvernare.ro.

După ce în 2017 țara noastră a depăşit Grecia, anul trecut a devansat şi  Portugalia (10,6 milioane de locuitori), după ce a traversat pragul de 200 de miliarde de euro.

Avansul nostru exprimat în euro a fost de 10,8% anul trecut, faţă de 4,1% creşterea în termeni reali.

Poziţionarea economiilor din UE

La nivelul UE se poate observa o concentrare puternică a forței economice, deşi ponderea celor mai mari cinci țări tocmai a scăzut sub 70% în PIB-ul total (vezi tabelul de mai jos).

civic press

Germania trece de o cincime, ca pondere în PIB-ul UE, devansând Marea Britanie (cu valoarea PIB în euro influenţată semnificativ de cursul lirei sterline) şi, foarte aproape de insulari, Franţa.

Mult în spatele lor, Italia şi Spania luate împreună nu ajung nici pe departe Germania, dar sunt singurele care trec pragul de 1.000 miliarde de euro.

Eurolandul are o pondere în ansamblul Uniunii mai mare decât cea a celor cinci mari economii, respectiv 72,9% şi dă tonul general al ritmului de creștere.

Astfel, 74,6% din creşterea de PIB la nivelul UE (adică ceva mai mult decât ponderea de referinţă) a fost realizată în Eurozonă (368,6 miliarde euro la o creştere per total de 494,4 miliarde euro anul trecut).

Urmează cinci țări care au valori ale PIB mai mari de 2% din PIB-ul total al UE și cumulează aproape o șesime din rezultatul economic.

Toate aceste cinci țări înseamnă doar ceva mai mult decât Marea Britanie sau Franța ca pondere la nivelul UE. Olanda (773,4 miliarde euro) și Austria (386,1 miliarde euro) delimitează acest pluton al economiilor de mărime medie.

De remarcat, Polonia, care a urcat deja pe locul 7. Cu un PIB cam de două ori şi jumătate mai mare decât al nostru (la o populație dublă față de a României), ea a trecut la începutul acestui deceniu de Belgia și anul trecut a surclasat Suedia.

România se află în mijlocul plutonului celor nouă țări denumite semnificative deoarece reprezintă mai mult de 0,5% din PIB-ul Uniunii.

Singura ţară pe care o mai putem devansa pe termen mediu este Cehia și pe termen lung, Finlanda, a cărei evoluţie a fost ceva mai ştearsă în ultimii ani.

Cele nouă țări rămase sub pragul de 0,5% din PIB-ul UE, adunate înseamnă cam 90% din Austria, fiind mai puțin semnificative pentru rezultatele de ansamblu. Tot pentru referinţă, Bulgaria şi Croația, plus cele trei state baltice, de-abia ajung să reprezinte ceva mai mult decât economia României, atâta cât este ea.

Print Friendly, PDF & Email
Dacă ți-a plăcut articolul, premiază-l cu un like 🙂
Recomandate
Sfânta şi Marea Vineri, numită şi Vinerea Paştelui, Vinerea Seacă sau Vinerea Patimilor, este…
error

Dacă ți-a plăcut, dă-ne un like. :)