Donald Trump şi Xi Jinping s-ar putea întâlni la summitul G20 din iunie de la Osaka

civic press

Preşedintele american Donald Trump şi omologul său chinez Xi Jinping s-ar putea întâlni, în marja summitului G20 programat pe 28 şi 29 iunie la Osaka, în Japonia, pentru a discuta despre negocierile comerciale americano-chineze aflate în impas, a indicat Larry Kudlow, consilierul economic al Casei Albe, transmit AFP şi Reuters, citate de Agerpres.

“Există o probabilitate ridicată ca cei doi preşedinţi să se întâlnească în Japonia la G20”, a declarat duminică Larry Kudlow la postul Fox News, afirmând că nu a fost stabilit “niciun plan concret sau definitiv” cu privire la continuarea negocierilor.

Joi şi vineri s-au reunit la Washington negociatorii chinezi şi americani, dar întâlnirea s-a încheiat fără un acord, SUA acuzând China că a dat înapoi în privinţa mai multor puncte negociate în cadrul discuţiilor vizând un acord comercial între cele mai mari două puteri economice ale lumii.

Washingtonul a impus vineri noi tarife vamale de 25% pentru importuri de bunuri din China în valoare de 200 de miliarde de dolari.

SUA cer o reducere a uriaşului lor deficit comercial faţă de China (378 miliarde de dolari în 2018), “modificări structurale”, precum încetarea transferurilor forţate de tehnologie, protecţia drepturilor de proprietate intelectuală, şi renunţarea la subvenţionarea companiilor de stat chineze. (Foto: Facebook China Xinhua News)

Print Friendly, PDF & Email
Dacă ți-a plăcut articolul, premiază-l cu un like 🙂
fb-share-icon
Recomandate
Simona Halep a revenit pe locul 2  după finala de…
error

Dacă ți-a plăcut, dă-ne un like. :)