Preşedintele SUA, Donald Trump, a acuzat, din nou, marţi, reţelele de socializare, inclusiv Twitter, mijlocul său preferat de comunicare, că practică discriminarea utilizatorilor de dreapta, denunţând o “înţelegere secretă” a giganţilor tehnologiei cu stânga americană, relatează AFP, citată de Agerpres.
“Se întâmplă lucruri. Sunt retrase nume, nu mai apar oameni. Aţi auzit de plângeri. Se pare că dacă sunteţi conservatori, dacă sunteţi republicani, într-un anumit grup, există discriminare”, a asigurat preşedintele american, la câteva oare după ce a acuzat reţelele sociale că sunt de “partea stângii democrate extremiste”.
Donald Trump, al cărui cont Twitter este urmărit de peste 59 de milioane de persoane, a denunţat o “înţelegerea secretă” la nivelul conducerii mai multor reţele sociale care îşi manifestă “ura” împotriva “unui anumit grup de persoane care este la putere şi care a câştigat alegerile”.
“Se întâmplă ceva cu aceste grupuri de oameni care conduc Facebook, Google şi Twitter şi cred că trebuie să mergem în profunzimea lucrurilor”, a estimat preşedintele SUA, făcând referire la o plângere depusă de un ales republican împotriva Twitter.
Devin Nunes, membrul al Camerei Reprezentanţilor, a acuzat reţeaua de socializare de cultivarea unor prejudecăţi anti-conservatoare şi, pe de altă parte, de tolerarea conţinutului defăimător la adresa sa și a cerut 250 de milioane de dolari despăgubire, fiind sigur că Twitter ascunde mesajele internauţilor conservatori şi autorizează publicarea mesajelor “insultătoare, pline de ură şi defăimătoare” la adresa sa. În plângerea depusă la un tribunal din statul Virginia, Nunes acuză platforma Twitter că urmăreşte un scop şi un program politic, în special prin lăsarea deschisă a două conturi care îl parodiază şi pentru care a depus plângere.
Twitter a refuzat să facă comentarii în legătură cu acest subiect, dar în trecut a dezminţit orice acuzaţie de parţialitate politică.
În dimineaţa aceleiaşi zile, recurgând la retorica sa obişnuită, Trump a denunţat Facebook, Google şi Twitter, fără a uita de Media Corupte, situate atât de evident, în opinia sa, de partea stângii democrate extremiste. Şeful statului american a menţionat şi blocarea de scurtă durată a contului de Facebook al şefului care gestionează reţelele sociale de la Casa Albă, Dan Scavino.
Explicaţia Facebook a fost că blocarea contului lui Dan Scavino a fost determinată de o activitatea asemănătoare difuzării de spam şi nu din motive politice, precizând că i-au fost aduse scuze deţinătorului contului.
Donald Trump a acuzat deja Google că a trucat rezultatele motorului său de căutare favorizând, în opinia sa, media de stânga, relatează Agerpres.