Membrii Camerei Comunelor din Parlamentul de la Londra au aprobat miercuri, cu 327 de voturi, un proiect care să evite ieşirea Marii Britanii din Uniunea Europeană fără Acord, informează CNN, citat de Mediafax.
Documentul urmează să ajungă în Camera Lorzilor, însă specialiştii se aşteaptă ca votul în această cameră să fie amânat prin diverse tactici.
Parlamentarii conservatori, care nu deţin majoritate în Camera Lorzilor, doresc să evite ca proiectul să fie votat în sesiunea de miercuri, iar dacă vor reuşi acest lucru, atunci această iniţiativă legislativă ar putea să nu devină lege până când Boris Johnson ar urma să suspende Parlamentul, la începutul săptămânii viitoare.
Camera Lorzilor are posibilitatea de a adopta proiectul în forma sa finală sau de a-l retrimite Camerei Comunelor cu amendamente. Cu toate acestea, Camera Lorzilor nu poate respinge documentul, însă poate tergiversa adoptarea acestuia.
De altfel, CNN notează că tergiversarea este cea mai probabilă tactică pe care o vor adopta membrii acestei Camere, dat fiind faptul că în Camera Lorzilor au fost depuse deja 86 de amendamente la acest proiect înaintea votului din Camera Comunelor.
Premierul conservator Boris Johnson i-a cerut reginei Elizabeth a II-a suspendarea Parlamentului pentru a evita o decizie legislativă prin care să fie blocată ieşirea Marii Britanii din Uniunea Europeană fără niciun acord Brexit. Boris Johnson speră să reuşească astfel să retragă Marea Britanie din Uniunea Europeană în orice condiţii, inclusiv fără niciun acord Brexit.