Guvernul britanic va încerca să prelungească vacanţa parlamentară cu circa o lună, până la 14 octombrie, în cadrul demersurilor de a împiedica o deturnare a planurilor sale pentru Brexit, a relatat BBC, preluat de Reuters și Agerpres.
Măsura, despre care scrie şi The Guardian, ar limita intervalul de timp pe care l-ar avea la dispoziţie parlamentarii care vor să împiedice ieşirea Marii Britanii din Uniunea Europeană fără un acord.
Biroul premierului Boris Johnson nu a comentat deocamdată pe marginea celor relatate de presă şi care au provocat o depreciere a lirei sterline.
Marţi, parlamentarii care se opun unui Brexit fără acord s-au întâlnit pentru a discuta ce căi procedurale pot folosi pentru a-l obliga pe Boris Johnson să ceară o amânare a ieşirii din UE.
O reuniune în care să se discute despre prelungirea vacanţei parlamentare urma să aibă loc miercuri la castelul Balmoral, reşedinţa de vară a reginei Elisabeta a II-a, scrie The Guardian, informaţie pe care Palatul Buckingham a refuzat să o comenteze.
Conform BBC, miniştrii cabinetului vor avea o teleconferinţă în cursul dimineţii de miercuri.
Parlamentul ar urma să revină din vacanţă pe 3 septembrie şi să lucreze timp de două săptămâni înainte de a lua o nouă pauză pentru a permite fiecărui partid să-şi desfăşoare conferinţa anuală. În mod obişnuit, activitatea parlamentului se reia ulterior la începutul lui octombrie.
Potrivit BBC, Boris Johnson va stabili data de 14 octombrie pentru Discursul Reginei, care marchează formal deschiderea noii sesiuni parlamentare, prilej cu care suverana dă citire priorităţilor stabilite de guvern pentru viitorul an.
Dacă Discursul Reginei va fi programat pe 14 octombrie, aceasta ar însemna amânarea reluării lucrărilor legislativului şi le-ar lăsa la dispoziţie membrilor săi doar puţin peste două săptămâni până la data prevăzută pentru Brexit, 31 octombrie.