Au început lucrările celei de-a 46-a întâlniri a Comitetului European Ad Hoc pentru Agenţia Mondială Antidoping

civic press

Ministrul Tineretului şi Sportului, Bogdan Matei, şi secretarul general al Guvernului, Toni Greblă, au participat, luni, la deschiderea celei de-a 46-a întâlniri a Comitetul European Ad Hoc pentru Agenţia Mondială Antidoping (CAHAMA) şi a celei de-a 50-a reuniuni a Grupul de Monitorizare a Convenţiei Antidoping a CE, organizate la Palatul Parlamentului din Capitală în contextul preşedinţiei României la Consiliul Uniunii Europene, relatează Agerpres.

La prima parte a reuniunii au mai asistat Gabriela Daniela Coţa, consilier de stat pe probleme de tineret şi sport al prim-ministrului României, Adrian Mlădinoiu, secretar de stat în cadrul Secretariatului General al Guvernului, dar şi fosta preşedintă a Agenţiei Naţionale Anti-Doping (ANAD), Graziela Vâjială.

La lucrările de la Bucureşti, care se vor desfăşura între 6 şi 8 mai, participă peste 100 de reprezentanţi la nivel înalt ai autorităţilor naţionale din cele 52 de State-Părţi la Convenţie, parteneri instituţionali cu atribuţii în domeniu la nivel internaţional: Agenţia Mondială Antidoping (WADA), Comisia Europeană, Comitetul Internaţional Olimpic (CIO), UNESCO şi alte entităţi partenere în efortul global de prevenire şi combatere a dopajului în sport, relatează Agerpres.

Print Friendly, PDF & Email
Dacă ți-a plăcut articolul, premiază-l cu un like 🙂
fb-share-icon
Recomandate
 În intervalul 06 mai, ora 14.00 – 6 mai ora…
error

Dacă ți-a plăcut, dă-ne un like. :)