Atleta română Bianca Răzor s-a calificat, vineri, în semifinalele probei de 800 m, la Campionatele Europene indoor de la Glasgow, cu timpul de 2 min 05 sec 55/100, potrivit site-ului competiţiei, relatează Agerpres.
Răzor a fost înregistrată cu cel mai slab timp dintre cele 12 sportive calificate în semifinale, programate sâmbătă, la ora 20:06 (ora României).
“Mi-a plăcut foarte mult cursa. Am abordat-o corect, nu am făcut greşeli şi nu am rămas închisă. Tactica a fost foarte bună, iar pe ultima parte am alergat aşa cum ştiu eu cel mai bine. Sunt foarte bucuroasă pentru acest lucru, că sunt în semifinale, mai ales la 800 metri. Sper ca mâine să fac un rezultat cât mai bun şi să fac o cursă cel puţin la fel de frumoasă ca cea de azi“, a declarat Bianca Răzor pentru site-ul Federaţiei Române de Atletism. Răzor (CSM Bucureşti), antrenată de Zsolt Gyongyossy, a terminat pe locul al doilea în seria a treia.
Elveţianca Selina Buechel a scos cel mai bun timp, 2 min 02 sec 02/100.
Andrei Gag a ratat calificarea în finala la aruncarea greutăţii, cu 19,70 metri, locul 15 în calificări, doar primii opt intrând în lupta pentru medalii.
La 1.500 m, Dorin Andrei Rusu a fost înregistrat cu ultimul timp (locul 25), 3 min 57 sec 52/100, ratând prezenţa în finală.
“A fost o cursă grea. Eram conştient că voi întâlni multe obstacole din punct de vedere tactic. Acum trebuie să muncesc în continuare şi cred că la următoarele Europene voi reveni mai puternic”, a declarat Rusu (CSM Dorna Vatra Dornei) după cursă.
Andrea Miklos nu a reuşit să prindă semifinalele în proba de 400 m, fiind înregistrată în calificări cu penultimul timp din seria a treia (53 sec 87/100) şi al 31-lea la general.
În reuniunea de vineri seara, Claudia Bobocea va evolua în calificări la 1.500 m (ora 21:10), iar apoi în finala de la 3.000 m (23:40).
România participă cu 12 atleţi la Europenele de sală de la Glasgow, relatează Agerpres. (Foto: prosport.ro)