Ginerele unui fost senator PNL a ajutat o firmă din Bulgaria să prejudicieze APIA cu peste 45 de milioane de euro

DNA

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a infracțiunilor asimilate infracțiunilor de corupție au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a lui Sorin Adrian Găzdan  și a patru bulgari, acuzați că au prejudiciat Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) cu suma de 45.159.037,29 euro.

Sorin Adrian Găzdan  este ginerele fostului senator PNL Cezar Măgureanu și  a mai fost condamnat de Tribunalul Bucureşti, în octombrie 2018, la 16 ani de închisoare, pentru evaziune fiscală, bancrută frauduloasă şi organizarea unui grup infracţional, decizia nefiind definitivă.

IVAN GEORGIEV TANEV (condamnat în lipsă) și MILA IVO GEORGIEVA sunt cetățeni bulgari care controlau în fapt o societate comercială din Bulgaria, SNEZHINKA ATANASOVA STOYKOVA este avocat în baroul Sofia, STEFKA KRASIMIROVA STOEVA reprezenta pe teritoriul României societatea bulgărească, iar GĂZDAC SORIN ADRIAN este administrator al unei societăți comerciale românești. Toți cinci sunt inculpați pentru săvârșirea infracțiunii de instigare la folosirea sau prezentarea cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene, cu consecințe deosebit de grave, se arată într-un comunicat emis luni de DNA..

Potrivit rechizitoriului, “În contextul implementării Planului Anual de Distribuție de Alimente pentru persoane defavorizate (PEAD 2012), finanțat cu fonduri europene, Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (A.P.I.A.) a încheiat cu o firmă din Bulgaria, două contracte privind achiziționarea de făină albă de grâu și ulei de floarea soarelui. Contractele respective au fost încheiate în urma unor proceduri de atribuire prin licitații deschise cu depunerea ofertelor on-line în aplicația informatică SEAP.
Prin cele două contracte, firma din Bulgaria se angaja să livreze cantitatea de 36.250 tone făină albă de grâu, ambalată în pachete de 1 kg, respectiv cantitatea de 17.170.070 litri de ulei de floarea soarelui, îmbuteliat în sticle de 1 litru.” 

În acest context, inculpații Ivan Georgiev Tanev și Mila Ivo Georgieva (persoane care controlau în fapt firma din Bulgaria) au determinat-o pe inculpata Snezhinka Atanasova Stoykova, ce reprezenta societatea în relațiile cu autoritățile din România, să depună o serie de documente false, inexacte reprezentând date tehnice și financiare, informații privind bonitatea firmei, situația livrărilor de produse efectuate în ultimii trei ani, certificate privind inexistența datoriilor, documente pe baza cărora firma bulgară a câștigat licitațiile de atribuire a celor două contracte. O parte dintre documentele aferente derulării contractelor au fost semnate și de inculpata Stefka Krasimirova Stoeva.

“În demersurile lor infracționale, cetățenii bulgari au fost ajutați de inculpatul Găzdac Sorin Adrian care a emis o ofertă către societatea bulgărească, în care a atestat în mod fraudulos că, prin intermediul firmei sale, poate livra cantitatea de 37.000 de tone de făină albă de grâu (ambalată în pachete de 1 kg), la prețul de 235 EUR/tonă. Ulterior, această ofertă a fost depusă din partea societății bulgare la A.P.I.A. în cadrul derulării de către această instituție a procedurii de licitație.
În temeiul celor două contracte, deși firma bulgară a primit în avans, de la A.P.I.A. suma totală de 18.926.709 euro și cantitatea totală de 63.152,774 tone cereale (orz) din stocurile de intervenție ale Uniunii Europene, în valoare de 6.398.007 euro, fără TVA (ca plată în natură în schimbul făinii pe care firma bulgară se angajase să o livreze), nu a livrat decât cantități mici de făină albă de grâu (aproximativ 30% din cantitatea totală pe care o avea de livrat), respectiv de ulei de floarea soarelui (aproximativ 3% din cantitatea totală pe care o avea de livrat)”, se mai arată în rechizitoriu.

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (A.P.I.A.) s-a constituit parte civilă în cauză cu suma de 45.159.037,29 euro, reprezentând prejudiciul aferent celor două contracte de livrare a făinii și a uleiului de floarea soarelui, plus dobânzi și penalități.

Prin același rechizitoriu s-a dispus disjungerea cauzei și continuarea cercetărilor într-un dosar distinct sub aspectul săvârșirii infracțiunii de spălare a banilor, având în vedere că sumele de bani obținute de firma din Bulgaria de la A.P.I.A. (direct sau din vânzarea orzului de intervenție) în temeiul contractelor de furnizare de făină albă de grâu și ulei de floarea soarelui, au fost transferate succesiv prin mai multe conturi bancare deschise în afara teritoriului României pentru a ascunde originea ilicită a acestora, respectiv pentru a ascunde adevărații beneficiari ai acestora.

Dosarul a fost trimis spre judecare Curții de Apel București.

Print Friendly, PDF & Email
Dacă ți-a plăcut articolul, premiază-l cu un like 🙂
fb-share-icon
Recomandate
Regina Elisabeta a II-a a Regatului Unit l-a primit luni…
error

Dacă ți-a plăcut, dă-ne un like. :)