Anul 2019 s-a încheiat cu un deficit bugetar de 4,6% din PIB

Bani

România a încheiat anul trecut cu un deficit bugetar de 4,6% din PIB, peste estimarea autorităţilor din luna noiembrie, când s-a efectuat cea de-a doua rectificare de buget, a anunţat marţi, ministrul Finanţelor, Florin Cîţu, informează Agerpres.

Un nivel mai mare al deficitului bugetar a fost consemnat doar în anul de criză 2010, când bugetul s-a închis cu un un sold negativ de 6,5% din PIB. În 2018, deficitul bugetar a fost 2,88% din PIB.

“Anul trecut s-a terminat cu un deficit bugetar de 4,6%, puţin peste ceea ce estimam la rectificarea din noiembrie”, a declarat Cîţu într-o conferinţă la sediul Ministerului Finanţelor.

Potrivit oficialului MFP, deficitul în creştere cu 0,2 puncte procentuale din PIB faţă de ţinta stabilită prin ultima rectificare bugetară de 4,4% din PIB, a fost generat de încasări mai mici cu 1,3 miliarde de lei din dividende suplimentare de la companiile naţionale, plata a 0,91 miliarde de lei pentru stingerea obligaţiilor financiare rezultate din hotărârea arbitrală nr ARB/05/20 respectiv plata unor despăgubiri către Viorel şi Ioan Micula şi cheltuieli suplimentare de capital şi de funcţionare la unităţile administrativ-teritoriale de 1,3 miliarde de lei în luna decembrie.

Print Friendly, PDF & Email
Dacă ți-a plăcut articolul, premiază-l cu un like 🙂
Recomandate
Judecarea dosarului "Microsoft 3", în care au fost trimişi în…
error

Dacă ți-a plăcut, dă-ne un like. :)