Alina Bica i-a făcut plângere penală lui Kovesi cerând două milioane euro și sechestru pe bunuri

civic press

Fosta şefă a DIICOT, Alina Bica, a declarat miercuri că a depus o plângere pe numele Laurei Codruţa Kovesi și a procurorului care a anchetat-o, Gheorghe Popovici, pentru că a fost arestată într-un dosar în care a fost achitată, subliniind că se constituie parte civilă şi cere daune de două milioane de euro și sechestru pe bunuri, potrivit Antena 3.

Am acceptat să intervin în această seară pentru a sublinia că această plângere penală nu are legătură cu procesul de selecție în care doamna Kovesi se află în raport cu Parlamentul European. Prima dată această pângere a fost formulată în luna iunie 2018. Prin urmare, la vremea respectivă doamna Kovesi nu anuntase nicio intenție cu privire la o eventuală candidatură, nu se purtau discuții legate de calități pe care domnia sa le-ar fi avut în anumite dosare. Eu am formulat această plângere la vremea respectivă deoarece în dosarul penal cu pricina am fost arestată nelegal 80 de zile. La finalul procesului am fost declarată nevinovată, am formulat plângere împotriva doamnei Kovesi și împotriva domnului Popovici pentru represiune nedreaptă și cercetare abuzivă“, a spus Alina Bica.

Alina Bica consideră că arestarea ei are la bază faptul că a instrumentat un dosar la DIICOT în care era vizat fratele Laurei Codruţa Kovesi.

Cred că acest aspect a fost determinant. În octombrie, noiembrie 2012, când mi-a fost repartizat acest dosar, au fost nume care mi-au spus că e un ghinion şi nu şi-ar dori să fie în locul meu. După ce am fost numită ca procuror-şef al DIICOT a existat o soluţie ca să fie declinat dosarul către DNA şi mi-aduc aminte că am refuzat să fac acest lucru, deoarece am crezut că e o stare de incompatibilitate. Nu am crezut că doamna Kovesi poate fi neutră în legătură cu fratele ei. Din ce am citit în presă, am înţeles că acest dosar a fost declinat la DNA şi închis”, a mai spus Alina Bica.

Alina Bica a declarat că după ce a refuzat să-i transmită lui Kovesi dosarul fratelui fostei șefe DNA, Florian Coldea a intervenit și i-a spus să-l decline de la DIICOT la DNA.

M-am aflat prinsă în două focuri, pe de o parte doamna Kovesi, pe de alta domnul Coldea, urmare a refuzului meu de a coopera în termenii doriți de dumnealui. Discuția s-a purtat la sediul general al SRI cu domnul Coldea. Acest dosar înainte de a-mi parveni cuprindeau niște aspecte ce țineau de mandate de siguranță națională. Coldea, la o discuție operativă, mi-a sugerat că ar trebui să verific competența DIICOT și să iau decizia de declinare a dosarului”, a declarat Alina Bica.

Fosta șefă a DIICOT spune că va cere 2 milioane de euro daune morale.

Am formulat o completare la plângerea penală pe care am depus-o în iunie 2018. Mă constitui parte civilă împotriva ei și a domnului procuror Popovici. Vreau să subliniez că acest procuror Popovici a fost cel care m-a investigat și care m-a trimis în judecată în toate cele trei dosare. Este cel care a făcut presiuni împotriva martorilor din dosare și care a servit-o pe doamna Kovesi așa cum a dorit domnia sa. Am cerut despăgubiri în valoare de 2 milioane de euro și am cerut instituirea de măsuri asiguratorii pe bunurile mobile, imobile și financiare ale celor doi“, a subliniat Bica la Antena 3.

Print Friendly, PDF & Email
Dacă ți-a plăcut articolul, premiază-l cu un like 🙂
Recomandate
Preşedintele american, Donald Trump, a afirmat miercuri că liderul nord-coreean,…
error

Dacă ți-a plăcut, dă-ne un like. :)