Preşedintele SUA, Donald Trump, a salutat, miercuri, un Acord comercial “istoric” între Statele Unite şi China, cu ocazia semnării primei etape a tratatului cu principalul negociator chinez, Liu He, informează siteul cotidianului Le Figaro, citat de Mediafax.
“Ştim că vor fi în continuare disensiuni între ţările noastre, dar această zi marchează începutul unui nou capitol în relaţiile comerciale dintre cele mai mari economii ale lumii”, a afirmat vicepreşedintele american, Mike Pence.
Preşedintele Chinei, Xi Jinping, a declarat că Acordul comercial cu SUA este benefic pentru “întreaga lume”.
Donald Trump a confirmat că intenţionează să se deplaseze în China pentru continuarea negocierilor în sensul Etapei a II-a a Acordului comercial bilateral.