Duminică seară, în cadrul emisiunii Sinteza Zilei au fost prezentate informațiile că există 30 de dosare penale pe numele lui Augustin Lazăr, relatează antena3.ro.
Dosarele au fost deschise în ultimii doi ani, ca urmare a unui plângeri penale. Acesta este acuzat de crime împotriva umanității, abuz în serviciu, represiune nedreaptă, fals în declaraţii, favorizarea făptuitorului și constituirea de grup infracțional.
Avocatul Aurelian Pavelescu a depus o cerere în acest sens, iar avocatul lui Ion Iliescu a depus, la rândul său, o plângere.
Urmărirea penală este începută in rem, adică doar cu privire la faptă, nu cu privire la persoane.
Unul dintre dosare vizează activitatea lui Lazăr de la Peniteniciarul Aiud, iar altul este disjuns din dosarul extrădării lui Nicolae Popa, în care este vizată şi Laura Codruţa Kovesi. Fostul procuror general ar fi aprobat transmiterea unui comunicat de presă cu informaţii false, despre un dosar penal inexistent.